Eveniment

AUDIO Conversații telefonice din ani 60′-70′

Iulia Ghervan

Brașovenii și turiștii care ajung la Muzeul Amintirilor din Comunism au ocazia să asculte zece conversații telefonice din anii 60′-70′.

Asta cu ajutorul ,,Telefonului Memoriei”, un telefon vechi cu disc, unde au fost înregistrate fragmente sonore despre viața adolescenților din perioada comunistă.

Totul face parte din proiectul ,,Jurnal de Tranziție: Adolescent în comunism”.

Astfel cei care vizitează muzeul până în data de 15 noiembrie pot să afle printre altele, cum se distrau tinerii atunci, sau ce probleme aveau la școală.

Muzeul Amintirilor din Comunism este deschis de marți până duminică între orele 10-18. Biletul pentru vizitare costă 35 de lei pentru adulți, 25 de lei pentru studenți, iar copiii cu vârste sub 7 ani nu plătesc.