Atitudini creative, un program pentru viitorii angajaţi

Atitudini creative, un program pentru viitorii angajaţi

Adaptarea la provocările pe care le creează piaţa muncii, dinamica sarcinilor pe care le solicită angajatorii acum, restructurarea valorilor şi redefinirea standardelor la care aspiră fiecare dintre noi impun o nouă conduită viitorilor angajaţi, o atitudine proactivă şi o preocupare din ce in ce mai mare pentru reuşită profesională. Creativitatea este abilitatea care acupă din ce în ce mai mult teren în câmpul valorilor pe care angajaţii şi organizaţiile îşi dorec să le aibă.

Atitudini Creative este un program care vine în sprijinul viitorilor angajaţi, pentru că le dezvoltă creativitate sub aspect motivaţional, dar şi comportamental. Le oferă o cale prin care comportamentul lor va genera reuşită, îi ajută să rezolve problemele într-o manieră originală, flexibilă şi mult mai bine structurată.

Alte articole:   Polițiştii din Braşov au dat, într-o singură zi, amenzi de peste 23.000 de lei

Aşteptăm în cadrul programului persoane tinere, deschise la nou, preocupate pentru succes profesional. Programul se desfăşoară în trei etape, în prima etapă sunt dezvoltare competenţele necesare interacţiunii  în grup şi abilităţile de facilitator de creativitate, în a doua etapă este stimulată creativitatea în grup pentru a genera cât mai multe idei de dezvoltare profesională şi chiar idei de business. Programul are deci două componente, una profesională, iar cealaltă antreprenorială. În cea de-a treia etapă participanţii beneficiază de consiliere şi consultanţă. Se mizează pe interacţiune şi pe exacerbarea încrederii în forţele proprii, toate acestea oferind un imbold spre trecere la actiune şi realizare.

Alte articole:   Iluminat public modernizat, la Săcele

La începutul lunii octombrie 2011 se derulează programul cu seria a treia de participanţi. Dacă aveţi până în 25 ani, sunteţi absolvenţi de facultate în domeniul ştiinţelor sociale, economice şi juridice şi nu aveţi un loc de muncă, atunci programul Atitudini Creative este cel mai potrivit pentru voi. Dezvoltarea personală de care veţi beneficia vă va creiona întreaga carieră profesională, pentru că vă va defini ca persoană proactivă şi creativă.

Participarea este gratuită.

Ne găsiţi în Braşov, str. Dr. Alexandru Davila nr. 1, sau ne puteţi contacta la tel. 0268 417708 sau la adresa de e-mail participanti@cabinet-psihologic-brasov.ro.

Programul este oferit de GĂIANU ALEXANDRU CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE şi este cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Alte articole:   Date INS: Populația activă a României era de 8,21 milioane de persoane în trimestrul III

 

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate