Social

Atenție la gropi, pe drumul spre Pitești!

Sebastian Dan

Şoseaua care leagă localităţile Piteşti, Câmpulung şi Braşov, cu o lungime de 103 kilometri, are toate şansele să rămână plină de gropi şi în 2012. De zece ani, cel puţin, drumul stă nereparat. Prima tentativă de reparaţie a avut loc în 2002, când a fost semnat un contract în valoare de 10 milioane de euro cu firma Italstrade pentru repararea drumului.

După repararea unei mici porţiuni situate spre judeţul Braşov, contractul a fost reziliat. Drumul, cu o importanţă turistică mare şi util şi celor ce doresc evitarea aglomeraţiei de pe DN1, arată jalnic. Este plin de gropi, betonul din care au fost construite anumite porţiuni e fisurat, are marginea distrusă, iar podurile stau să cadă, scrie România Liberă.

Zeci de accidente şi distrugeri de autoturisme au loc anual din cauza stării proaste a drumului. Aproximativ 30 de autoturisme au ieşit cu anvelopele şi jantele distruse după ce au dat noaptea într-o groapă în vecinătatea localităţii Mărăcineni.