Economie

Arena Urșilor Junior 2026 la Brașov. Viitorul antreprenoriatului românesc prinde contur

Sebastian Dan

Zbor Hub Brașov a fost gazda uneia dintre cele mai vibrante ediții ale competiției naționale Arena Urșilor Junior, un eveniment dedicat tinerilor antreprenori aflați la început de drum.

Organizat de Asociația ProAfaceri România în parteneriat cu Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” Brașov, evenimentul a reunit zeci de liceeni din întreaga țară, mentori, investitori și experți într-o atmosferă plină de energie, inspirație și colaborare.

Un incubator real pentru idei inovatoare

Ediția 2026 a pus în valoare creativitatea și ambiția tinerilor, oferindu-le o platformă autentică pentru a-și prezenta ideile de afaceri și a beneficia de mentorat de calitate. Pe lângă competiția propriu-zisă, la Arena Urșilor Junior au avut loc prezentări susținute de clubul de robotică Minitechnicus Brașov (susținut de DWK – Clubul Economic German), antreprenori experimentați, reprezentanți media și specialiști din diverse domenii.

Arena Urșilor Junior nu este doar o competiție, ci un adevărat incubator de idei. Un spațiu de învățare activă, networking și dezvoltare personală. Evenimentul este aprobat în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară regionale și interjudețene ale Ministerului Educației și Cercetării (CPEERI 2025, poziția 248), fiind unul dintre puținele programe de antreprenoriat pentru liceeni la nivel național.

arena ursilor junior

Ce este Arena Urșilor Junior?

Concursul național de planuri de afaceri dedicat liceenilor le oferă tinerilor șansa de a-și valida ideile în fața unui juriu profesionist format din antreprenori, experți financiari și cadre universitare. Jurizarea este pragmatică, adaptată la realitățile pieței. Este validată nu doar creativitatea, ci și viabilitatea ideilor prezentate.

Evenimentul face parte dintr-un ecosistem mai amplu: „fratele mai mare” – Arena Urșilor (preaccelerare de startupuri) – le oferă participanților acces direct la mentori, business angels, fonduri de investiții și programe de accelerare.

Mai multe infomrații pe eKRONomica.ro