Există voci care se aud și voci care se simt. În Martie, luna dedicată femeii, vă prezentăm o nouă poveste. Andreea Condei – un artist complet din Brașov, care a înțeles că cel mai frumos dar pe care o femeie îl poate oferi lumii este propria armonie.
Mamă, artist liric, autoare de carte și terapeut vocal, Andreea Condei ne invită într-o călătorie despre cum sunetul poate deveni medicament pentru minte și inimă.
În inima Brașovului, între repetițiile la Operă și liniștea cabinetului de terapie, Andreea Condei reușește să împletească roluri care, la prima vedere, par din lumi diferite. Însă, pentru ea, totul se reduce la un singur numitor comun: Iubirea.
Andreea, ești de aproape două decenii pe scena Operei din Brașov. Cum s-a transformat emoția de la debutul din 2008 și până astăzi?
Întotdeauna e mai facil să vorbesc sau să fiu punte de susținere pentru alte persoane, mai puțin pentru mine. Așadar, mulțumesc pentru spațiul creat, spre a putea împărtăși aspecte din viața mea. Emoția, acea stare firească care însoțește inima unui artist, a căpătat diverse forme de exprimare, de-a lungul timpului, iar cea care a rămas acum, este emoția ce poate fi înțeleasă, acceptată, dăruită în expresivitate și comuniune.
Mai este scena „acasă” sau a devenit un altar?
Dacă privim talentul ca dar primit de la Dumnezeu, putem personifica și putem numi scena un ”altar”, ca mod de manifestare a darului, în forma lui completă. Am conștientizat de-a lungul timpului că artistul nu poate dobândi un echilibru sufletesc, decât prin raportare la Dăruitor. Artistul e un instrument de comunicare al puterii divine. Prin el, publicul ascultător, primește o parte din frumusețea și sensibilitatea Creației.
Cum am știut când mesajul darului a ajuns acolo în inima ascultătorului? Mi s-a întâmplat de multe ori, în urma recitalurilor sau a altor apariții scenice, să vină câte o persoană pe care nu o cunosc și să spună spre exemplu: Mulțumesc mult, să ne trăiți, să fiți sănătoși, să ne bucurați”. Aceasta este cea mai mare răsplată, unul dintre motivele, pentru care poți continua studiul și dăruirea. Abia atunci putem vorbi despre acel ”acasă”, ca validare a drumului pe care ai fost pus să înflorești, chiar și pentru o singură persoană.
Cânți în cor, unde individualitatea se topește în armonie. Cât de greu este pentru o femeie-artist să găsească echilibrul între a străluci și a face parte dintr-un întreg perfect?
Eu am această perspectivă: a părții din întreg. Un spectacol de operă, nu se poate realiza decât prin unirea părților. Corul este o parte importantă din alcătuirea unui spectacol ca structură muzicală și prezență în jocul scenic, două entități valide, încă de la descoperirea acestui gen muzical clasic: opera. Mergând mai departe, în ideea individualității care se topește, așa cum ai spus foarte frumos, în armonie, fiecare artist liric din cor, își construiește propriul personaj și astfel, cel puțin, pentru mine, aceasta este strălucirea.
Au existat și momente, de-a lungul anilor, când în profesie, am putut accede și la roluri solistice pe măsura vocii mele, când am fost solicitată, dar mereu bucuria a fost de a mă reîntoarce în întreg. Totodată, dincolo de activitatea mea de pe scena Operei, am descoperit că, repertoriul și atmosfera cea mai potrivită pentru vocea mea sunt recitalurile de muzica de cameră, unde poezia pusă pe muzică de diverși compozitori, mă aduce mai aproape de sufletului publicului. Pe lângă aceasta se adaugă și momentele duminicale, din cadrul liturghiei.
Cânt de aproape 5 ani în cvintetul ”Athanasia”, de la biserica Adormirea Maicii Domnului – Cetate. Pricesnele pe care am bucuria să le cânt, sunt un dialog foarte intim cu divinitatea și o oportunitate de mulțumire pentru darul primit. Nu se poate explica în cuvinte, starea sufletească. Acolo, în acordurile muzicii religioase, mă simt cel mai adesea ”Acasă”.
Muzica de cameră, recitalurile, evenimentele culturale… Ce simți că reușești să transmiți publicului atunci când vocea ta atinge notele cele mai înalte ale spiritului?
Indiferent de modul în care vocea mea este prezentă în diverse evenimente culturale: cântăreț, prezentator, moderator, povestitor sau invitat la emisiune, ceea ce îmi propun este să ofer puțină bucurie, nimic mai mult. Să fii în fața oamenilor, presupune multă responsabilitate, dar și recunoștința față de prezența lor, fără de care niciun act cultural, nu ar fi posibil.
Câteva dintre întâlnire înălțătoare care mi-au rămas în minte a fost prezența mea în calitate de prezentator la ”Festivalul de Muzică Veche” – Brașov, organizat de Asociația Kyrios, din anul 2024, și moderarea lansării de carte a Laviniei Stan (mamă a 6 copii și coach):”Organizatorii de vieți”, în anul 2025 de către Librăria Arkadia.
„Jurnalul Suflețelului meu” a fost primul tău „pui” literar…
Da, „Jurnalul Suflețelului meu”, este prima mea apariție editorială de la editura Agaton. S-a născut din două motive. Prima se referă la: dorința de a scrie pe înțelesul copiilor câteva sărbători de peste an, așa cum mi-ar fi plăcut mie să le descopăr, în copilărie. A doua, scrisul este o modalitatea de terapie pentru mine.
Cartea tip jurnal, a fost dedicată unuia dintre bunici, care nu mai este de multă vreme printre noi. Copiii pot scrie diverse gânduri, în paginile dedicate însemnărilor de jurnal, pe lângă poveștile pe scurte despre sărbători. Sigur, ea poate fi dăruită și adulților. Îmi amintesc, în cadrul unui târg de carte, venisem să ofer autografe celor care vor cumpăra cartea și o bătrânică mi a spus: ”e pentru mine, scrie-mi mie ceva frumos!”
De ce simte un artist liric nevoia să scrie pentru copii?
Uneori, muzica clasică este mai dificil de conturat în inima copiilor, așa că următoarea carte după ”Jurnalul Suflețelului meu”, a fost: ”Carte de teatru și colorat despre compozitori”, la editura Creator. Am ajuns la acest titlu, după ce câțiva ani am realizat ateliere de artă-combinată, pentru copii sau adulți, în care am combinat jocuri, povești și chiar momente de cânt, pentru a aduce mai aproape muzica clasică pentru cei mici.
M-am gândit că poate fi un instrument bun pentru cei care doresc să utilizeze teatrul, ca metodă de transmitere a informațiilor despre compozitori și muzica clasică. Sunt 7 pove-scenete, iar în fiecare dintre acestea, se află ascuns, câte un personaj-invitat, din lumea artei lirice: soprană, pianist, tenor, balerin, etc. În acest fel aducem scena în miniatură către copii.
Ce le lipsește micuților în lumea de azi, dominată de ecrane?
Cu toate că există o multitudine de activități care să le ofere o oportunitate de petrecere a timpului liber, vocea ecranelor este mai puternică. Ca să putem diminua această voce, cred că e necesar să-i îndrumăm spre acea activitate care să le placă cel mai mult și pe care să o facă mai des decât utilizarea telefonului.
Pentru a avea un minim succes, cred că e important modelul pe care-l oferim noi ca părinți, cu privire la cât, cum, când să utilizăm mijloacele acestea moderne și alternativele pe care le alegem în mod conștient pentru noi. Copiii învață mai repede din modul în care ne comportăm față de noi înșine și mai puțin din ceea ce le transmitem, la nivel teoretic.
În 2023 ai publicat o carte despre Părintele Gheorghe Calciu, iar în 2025 despre „Taina celor trei chei ale Împărăției”. Cât de important este reperul spiritual în educația prin poveste?
Aceste două cărți au un mesaj aparte, ambele apărute la editura Agaton. Odată pentru că inițiatorul proiectelor nu am fost eu, ci Mădălina Matic, în primul caz, iar în cel de-al doilea părintele Matei Bilauca, starețul mănăstirii Șinca Nouă. Eu am fost doar instrumentul prin care Dumnezeu a turnat slovele.
Deci nu-mi aparțin mie, de fapt, întotdeauna când am scris ceva în direcția aceasta, nu am simțit că scriu eu, decât într-o minimă măsură. Ar fi mult de povestit. Cât despre reperul spiritual, pot spune mai întâi, că aceste două cărți, mi-au oferit inclusiv mie oportunitatea de a mă educa și acesta cred că a fost de fapt, cea mai importantă achiziție a mea, dincolo de numele personal trecut pe coperta cărților. Nu cred că există un final, în educația spirituală, ci experiențe care ne conduc în direcția aceea.
Prin povești, indiferent de natura lor, copiii achiziționează mai bine, aspecte moralizatoare, care să-i ajute să facă conexiuni în viața reală. Poveștile, chiar, dacă nu înlocuiesc experiența directă, reprezintă o resursă educațională importantă. De aceea pentru aceste două cărți, mă consider povestitoare, nu autoare. Urmează să mai apară, încă o carte pentru copii, pe care am finalizat-o anul acesta, dar aștept și eu surpriza!
Trupa de Teatru „Nectar” s-a născut din dorința de a aduce bucurie. Care a fost cel mai emoționant „mulțumesc” primit de la un copil după un atelier de artă combinată?
Trupa s-a născut din dorința copiilor, alături de care am desfășurat mai multe proiecte de teatru. Fiecare carte cu titlu religios, pe care am scris-o pentru copii, are inclusă și o scenetă, pe lângă povestea în sine. Fiecare lansare de carte, a inclus și un moment de scenetă.
Am considerat întotdeauna, că filtrul lansării de carte, a fost interpretarea celor mici către public, cel mai bun feedback despre carte. Anul trecut, am fost invitată la o clasă, unde am susținut, un atelier de art-terapie și îmi amintesc că, un băiețel, mi-a spus că atunci când va crește mare, și el vrea să fie ca mine, să le găsească în suflet ceva frumos, celorlalți. M-am topit!
Terapia vocală este un domeniu de pionierat în România. Cum se trece de la a cânta pentru aplauze la a „repara” vocea unui om care suferă de disfonie sau noduli vocali?
Așa este. Terapia vocală este un domeniu nou, foarte complex și absolut fascinant, care îmbină diverse tehnici și metode acreditate științific de-a lungul timpului de către: medici ORL-foniatrii, logopezi sau cântăreți. Aceste metode se referă la reabilitarea vocii vorbite sau cântate, în funcție de necesitățile, personalitatea și diagnosticul pacientului, prin intermediul exercițiilor vocale.
Terapia vocală, se adresează tuturor persoanelor care își utilizează vocea în mod frecvent, indiferent de ocupația pe care o au, dar care la un moment în viață, din pricina unor comportamente vocale inadecvate, pot avea probleme pe corzile vocale (disfonii, noduli, edeme, etc). În acest sens, terapia vocală este o metodă de corectare a comportamentelor vocale care au dus spre apariția diverselor patologii vocale.
Grija pentru voce, a fost chiar și pentru mine, o provocare, într-un moment al vieții, când am avut nevoie de terapie vocală. În calitate de pacient, am avut prilejul să fiu sub îngrijirea unuia dintre primii fondatori din România ai foniatriei la București: regretatul medic ORL-foniatru Bogdan Constantin, care, în calitate de medic curant, mi-a vorbit despre importanța îngrijirii vocii, despre ce ar trebui să cunoască un cântăreț când aude o voce, cum putem deosebi o voce bolnavă de una sănătoasă etc.
Acest moment a fost primul semnal, spre dorința de a cunoaște mai multe aspecte despre voce, din perspectiva medicală. Al doilea a fost marcat de participarea la unul dintre cursurile de anatomie vocală susținute în studenție, acum foarte mulți ani, de către dna dr. Barb Ioana, unicul medic ORL-foniatru din Brașov și unul dintre puținii medicii formați pe lângă dr. Constantin Bogdan. Dânsa și-a pus amprenta decisiv, îndrumându-mă și încurajându-mă să devin terapeut vocal.
Trecerea din mediul scenic, la mediul terapeutic, se face prin responsabilitate. Grija pentru vocea personală, este totodată, grija pentru vocea pacienților. Sunt genul de persoană foarte empatică și grijulie, mai ales, că înainte de a deveni terapeut, am fost pacient.
Spune-ne despre Centrul Medical Astra. Ce se întâmplă aici? Ce trebuie să știe persoanele care au nevoie de ajutor?
Terapia vocală este un proces care presupune, în principal multă răbdare. Pentru rezultate eficiente, terapia vocală se realizează individual, în format fizic. În cadrul Centrului Medical Astra, îmi voi desfășura în perioada care urmează, activitatea de terapie vocală.
Pentru pacienții care au disfuncții vocale (disfonii, edeme, noduli) și au nevoie de terapie vocală, trebuie să se prezinte la terapie: cu o evaluare medicală (fibroscopie, laringoscopie etc) și diagnostic de la medicul ORL-foniatru, care oferă totodată și indicația de terapie vocală.
Art-terapia combinată pare a fi o punte între psihic și estetic. Cum ajută muzica clasică un adult sau un copil să-și gestioneze emoțiile într-o sesiune de terapie?
Există părți din noi, care nu pot fi evidențiate prin cuvânt. Emoții nespuse, din teamă, care atunci când sunt puse în acuarelă pe muzica clasică, devin ”vii” și pot fi verbalizate mai ușor.
Actul art-terapeutic prin muzica clasică, însoțită de pictură, are două dimensiuni: cea terapeutică, prin exprimarea emoțiilor în culoare și formă; cea educațională, în care se accede mai ușor la muzica clasică prin asocierea diverselor trăiri.
Ești mamă a doi copii și soție. Cum arată o zi din viața femeilor care trebuie să fie, în același timp, artistă pe scenă, terapeut pentru vocile în recuperare, și „povestitoare” acasă?
Când se îmbină toate aceste roluri, într-o singură zi, tabloul arată destul de încărcat și colorat în nuanțe puternice ca intensitate. Dacă zilele se repetă în acest fel, avem de-a face cu o întreagă expoziție de emoții printate pe pereții minții.
Cele mai frumoase tablouri, se schițează, când cer ajutor. Când ajutorul se zugrăvește cu pensula bunicilor sau a soțului, atunci îmi pot reconfigura traseul. Tot ce am realizat, de când cei mici au apărut în viața noastră de familie, a fost cu ajutorul mâinilor întinse de către bunici și soț.
Multe femei responsabile își pierd „vocea” (la propriu sau la figurat) sub presiune. Ce sfat le dai pentru a-și regăsi curajul de a se exprima?
E dificil să oferi sfaturi, mai ales că acestea nu se potrivesc cu intimitatea persoanei. Nu știu dacă există o rețetă sau un model după care ne putem ghida curajul de a ne exprima, când suntem sub presiune. Întâlnesc multe femei, care îmi spun, referindu-se la mine: ”Am inițiat și eu activitatea aceasta. Am zis: Dacă Andreea poate, pot și eu.” Mă bucură acest feedback, dar nu e realist, nu sunt cel mai bun model de urmat. În acest sens, poate cel mai potrivit ar fi să- mi ofer mie un sfat.
Mi se întâmplă des să stau sub umbrela presiunii sau mai corect: a autopresiunii, peste care picură neîncetat cuvântul: trebuie sau sintagma: eu trebuie să fac și aceasta, apoi aceasta și tot așa până când apare potopul de oboseală. Toată această presiune, reduce vocea firavă care mă atenționează subtil: tu când ai timp pentru tine? Ar fi bine, ca, înaintea potopului, să utilizez mai frecvent: măsura. Măsura exprimată în limite atât pentru mine, cât și pentru ceilalți.
Măsura exprimată în îndrăzneala de a ieși din prea multe responsabilități casnice, ori profesionale și a dedica mai mult timp familiei, în porții generoase de joacă cu povești sau activități memorabile, (cu toate că nu stau rău la acest capitol); de a găsi timp mai mult pentru a scrie despre ceea ce-mi place, de a cânta ceea ce-mi place. Măsura ca formă a iubirii de sine, nu e o pată de egoism ci un dram necesar pentru a face loc vocii interioare prin blândețea față de noi înșine, prin recunoștința pentru cel mai mic lucru făcut.
Măsura care spune: azi, sunt obosită, nu voi face nimic, voi sta și voi respira împreuna cu mine (până apar cei mici în filmul zilei). Feminitatea nu este doar expresia unor haine, bijuterii ci mai degrabă expresia grijii față de cum gândesc despre mine, în fiecare zi, din viața mea.
Dacă viața ta ar fi o arie celebră, care ar fi aceea și cui i-ai dedicat-o în acest an?
Mă amuză foarte tare, fiindcă nu am găsit o arie cântată de un personaj feminin, ci mai degrabă: ”Aria lui Figaro” din Bărbierul din Sevilla de G. Rossini. Mă caracterizează foarte mult, cel puțin, în acest moment. I-aș dedica-o soțului meu și celor mici, mai ales că ei mă strigă des, așa cum este strigat și bărbierul Figaro în aria sa de toți cei care aleargă la el, spre a fi bărbieriți.
Aceștia din urmă se îmbulzesc, pentru că Figaro este foarte priceput. Văzându-se atât de solicitat, Figaro le cere să aibă răbdare, să-și respecte rândul, spre a li se îndeplini dorințele….așa cum se întâmplă și la noi în familie.
Unde te pot găsi brașovenii care simt că au nevoie de tine, fie pentru a-ți citi cărțile, fie pentru a-și antrena vocea la Centrul Medical Astra?
Mă bucur să pot fi de folos celor din jurul meu, prin darurile pe care le-am dobândit de-a lungul timpului. Cărțile pot fi găsite fizic în Brașov: în librăria ST. O. Iosif, librăria Epifania. Online, pot fi găsite pe site-ul Libris.ro, editura Agaton, dar și alte site-uri ale multor librării online. Pentru partea de terapie vocală, pot fi contactată pentru programări, pe adresa de email: andreeadanielacondei@gmail.com, iar pentru informații și postări interesante: Facebook și Instagram: heART&VOX Lab- Andreea Condei- Terapeut Vocal. De asemenea, pentru diverse povești audio, se poate intra pe canalul meu de YouTube: Andreea Condei.
.