O copilărie marcată de pierderi
Alexandra Voicu a rămas fără casă de la 3 ani, crescută de bunică, ajutată de o mătușă și un unchi de gradul II. Mama a suferit o cădere psihică din care nu și-a mai revenit. La 13 ani a început să muncească, iar amintirile cu bunica au rămas ancora ei de putere.
Își amintește că bunica venea seara lângă ea să o păzească până adormea, oferindu-i un sentiment de protecție pe care îl căuta și la 20 de ani. Cel mai puternic sfat primit a fost: „Întotdeauna unde mergi în viața asta, să lași loc de bună ziua și niciodată să nu fii arătată cu degetul de către nimeni.”
Alexandra Voicu a păstrat acest principiu ca pe o comoară. A gândit mereu că bunica o vede. A evitat ispitele ușoare care promiteau câștig rapid, dar aduceau pierdere pe termen lung, și și-a tratat clienții cu respect, seriozitate și transparență.
Independența – o alegere forțată de viață pentru Alexandra Voicu
Hotărârea de a nu depinde niciodată financiar de un bărbat a venit din exemplele din jurul ei: bunica și mama au fost abandonate sau au plătit scump orice sprijin primit. „Mi-am propus să nu fiu nici abandonată vreodată de un bărbat, nici întreținută sau sprijinită financiar. În definitiv, rămâi singur oricum ar fi.”
Așa a ajuns să muncească neîncetat: cu autobuzul sau pe jos, cu o cartelă prepay și ziarul cumpărat la 6:45 dimineața pentru a găsi proprietari dispuși să colaboreze. Astăzi, privind în urmă, Alexandra Voicu i-ar spune fetiței de atunci să se mai joace puțin, pentru că apoi totul devine o luptă continuă pentru supraviețuire.
Maternitate și sacrificiu
A devenit mamă singură. (La 4 luni dupa naștere mergea la muncă cu prima fetiță, după un divorț care a învățat-o că poate nu va fi niciodată pregătită să devină soția cuiva). Momentan știe să fie mamă și antreprenor, atât. A dus prima fetiță cu ea la vizionări, chiar și în timpul sarcinii și la două luni după naștere. Când a venit pandemia, imobiliarele s-au prăbușit. A deschis o cofetărie – o plăcere personală și o diplomă de chef cofetar în buzunar – dar realitatea a fost dură.
Alexandra Voicu muncea minimum 14 ore pe zi. Fetița dormea pe un pat făcut din lăzi în vestiar. Banii pentru grădiniță particulară dispăruseră. Bunica și mama muriseră deja… Rămăsese în chirie doar cu copilul. A vândut bijuterii și frigiderul ca să țină spațiul deschis.
„Simțeam deseori că nu mai pot, că tot ce îmi doresc este o casă unde să nu îmi fie teamă că nu am bani să o achit. Dar știam că sunt alți oameni în situații mult mai grele și că nu am voie să mă plâng”, ne-a mărturisit Alexandra Voicu.
Plângea în spatele ușilor. Urla de oboseală. Apoi revenea zâmbind la clienți. „Sunt mamă. O mamă luptă până la capăt pentru ea și copiii ei. Nu există alte alternative.”
După ce s-a relocat cu cofetăria în Centrul Istoric și a participat la „Chefi la Cuțite”, a simțit că va claca. Mass media se dovedise a fi o dezamăgire totală, chiar dacă de mică visa că va fi actriță. A jucat în „Trăsniti în NATO”, dar doar un episod (obținuse un loc într-un casting pe care l-a câștigat prin originalitate), însa dacă dorea să continue, trebuia să se mute în București pentru casting-urile următoare. Iar situația financiara nu i-a permis niciodata asta, neavând cine să o susțina. Așa că a renunțat.
Locuia într-o încăpere improvizată, pe care o amenajase proprietarul spațiului pentru ele, deasupr cofetăriei, ca să poată fi prezentă până la 23:00. A renuntat pentru ca nu era nici locul potrivit, nici conjunctura potrivita pentru fetița ei și, oricum, nu obținea un venit suficient cat sa le ajunga pentru un trai decent. Așa că s-a întors la ceea ce știa să facă cel mai bine: real estate.
Întoarcerea la pasiune și nașterea unui nou început
Alexandra Voicu a cunoscut pe altcineva. A născut cea de-a doua fetiță – iar în luna a noua de sarcină și la două luni după naștere tot mergea la vizionări. Împreună cu fetele în brațe, pentru că era determinată să ofere un viitor bun copiilor și nu și-a luat niciodată perioada de maternitate, pentru că în domeniul acesta nu e loc de pauze. Continuitatea este necesara pentru o perspectiva buna. De data aceasta nu a mai venit pandemia. Lucrurile au început să se așeze.
A cumpărat franciza RE/MAX, transformând vechea agenție Da Vinci în RE/MAX Da Vinci. Astăzi este în Centrul Istoric, cu o echipă în creștere. Fiecare consultant nou semnează o mantră clară: „Jur să nu mă angajez în nicio tranzacție imobiliară care să fie în dezavantajul vreunei părți implicate. Înțeleg că nu există succes profesional sau câștig financiar care să fie bazat pe minciună.”
A scris revista „Muzeul Caselor Nespuse” pentru că dorește să arate că o casă este mai mult decât un număr cadastral. Sunt povești, lacrimi, râsete, vieți întregi trăite între ziduri. Cea mai dureroasă poveste personală rămâne cea a casei bunicii, înșelată de propriul frate, vândută sub amenințare, bani pierduți. „Și așa am ajuns agent imobiliar. Și am zis clar: niciun client de-al meu nu va fi înșelat și dacă voi putea, voi găsi cuib celor ce îmi vor cere”, spune Alexandra Voicu.
La final de zi își dorește doar să pună capul pe pernă liniștită, știind că o familie și-a găsit cuibul sigur. „Să văd copiii cum se bucură că vor avea camera lor, deseori mă face să plâng și încă nu înțeleg dacă de bucurie sau de tristețe.”
Mesaj pentru toate femeile care simt că au pierdut totul
Alexandra Voicu oferă câteva gânduri simple și profunde: