Alergătorii vor lua startul, în acest weekend, la Brașov Marathon.
Competiția de alergare montană a ajuns la cea de a XIII-a ediție.
Pe lângă cele 6 probe din concurs, organizatorii le-au pregătit celor mici, de Ziua Copilului, multe surprize și activități în Piața Sfatului.
Cea de a treisprezecea ediție a concursului de alergare montană Brașov Marathon se va desfășura în acest sfârșit de săptămână pe potecile de pe Tâmpa, Postăvarul, Bunloc și Piatra Mare. Cursele vor avea loc pe parcursul a două zile, 31 mai și 1 iunie. Sâmbătă se va lua startul la ultramaraton, maraton și semimaraton, iar duminică se va alerga în proba de cros, cursa copiilor și cursa persoanelor cu abilități speciale. Anul acesta, în premieră, are loc și Campionatul Național de Ultramaraton.
Alergătorii vor lua startul, în acest weekend, la Brașov Marathon
Având în vedere că acest eveniment se desfășoară și de Ziua Copilului, organizatorii au pregătit pentru zilele de sâmbătă și ziua de duminică un program plin de activități antrenante, menite să stârnească interesul pentru sport, să promoveze spiritul fairplay și să insufle bucuria de a lucra în echipă.
Conform organizatorilor, în cele 6 probe vor lua startul aproximativ 3000 de alergători, amatori și profesioniști. Cursa Copiilor, care va avea loc chiar de Ziua Copiilor, așteaptă aproximat 1000 de copii cu vârste între 6 și 15 ani, care să se bucure de alergare pe străzile din zona Piaței Sfatului.
Alergătorii vor lua startul, în acest weekend, la Brașov Marathon
Și în acest an, Brașov Marathon vine cu o cursă dedicată alergătorilor de anduranță, cea de ultramaraton, 70 de km, cursa desfășurându-se pe 4 vârfuri: Tâmpa, Postăvarul, Bunloc și Piatra Mare. Anul acesta, în premieră are loc și Campionatul Național de Ultramaraton, competiție ce va reuni cei mai buni ultramaratoniști din țară. Aceștia vor alerga pe traseul de ultramaraton.
Alergătorii vor lua startul, în acest weekend, la Brașov Marathon
Startul, în ambele zile, va fi dat în Piața Sfatului. Astfel, în 31 mai, sportivii vor pleca în cursa de ultramaraton (70 de km) și maraton (41k), la ora 8.00, apoi, de la ora 9.00 se va pleca în cursa de semimaraton (21 de km).
Duminică, 1 iunie, se va da startul cursei de cros, de la ora 10.00, urmată de startul cursei dedicate persoanelor cu abilități speciale, de la ora 13.00, și crosului copiilor, începând cu ora 14.00.
Descriere curse:
Ultramaraton – Distanța parcursă: 70 de km, cu punct maxim Vf. Piatra Mare, cu o diferență de nivel pozitivă de 3.900 de metri și atingerea a 4 vârfuri: Tâmpa, Postăvarul, Bunloc și Piatra Mare.
Maraton – Distanța parcursă: 41 de km, cu punct maxim Vf. Postăvaru, cu o diferență de nivel pozitivă de 2.200 de metri.
Semimaraton – Distanța parcursă: 21 km, cu punct maxim Vf. Tâmpa, atins de două ori, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 1.100 de metri.
Cros – Distanța parcursă: 9 km, cu punct maxim Vf. Tâmpa, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 380 de metri.
La acestea se adaugă Cursa copiilor, care în funcție de vârstă se va desfășura pe distanțe cuprinse între 500 și 1.500 de metri, precum și Cursa persoanelor cu abilități speciale.
Restricții de circulație
Pentru a asigura desfășurarea în condiții de siguranță a Brașov Marathon 2025 vor fi implementate următoarele restricții de circulație:
- Sâmbătă, 31 mai:
Aceste reguli de închidere se aplică pe traseul: Str. Paul Richter – Str. Castelului – Aleea Tiberiu Prediceanu – Str. Poarta Schei – Șirul Plăieșilor
- 08:00 – 08:20: Închidere completă.
- 09:00 – 09:20: Închidere completă.
- 10:15 – 21:00: Închidere parțială cu dirijarea circulației.
- Duminică, 1 iunie:
Aceste reguli de închidere se aplică pe traseul: Str. Paul Richter – Str. Castelului – Aleea Tiberiu Prediceanu – Str. Poarta Schei – Șirul Plăieșilor
- 10:00 – 10:20: Închidere completă.
- 10:30 – 12:30: Închidere parțială cu dirijarea circulației.
- Duminică, 1 iunie, între orele 14:00-16:00:
Aceste reguli de închidere se aplică pe traseele: Piața Sfatului – Str. Diaconu Coresi – Str. Postăvarului, respectiv Str. Politehnicii – Str. Replublicii – Str. Mihail Sadoveanu – Piața Sfântu Ioan – Str. Valentin Wagner – Piața George Enescu – Piața Sfatului.
Prima ediție a crosului „Brașov Marathon” a avut loc în anul 2012; au participat circa 150 de persoane de toate vârstele. În edițiile care au urmat, interesul pentru această competiție organizată la Brașov a crescut constant, pentru ca în acest an să se bucure de participarea a peste 2.600 de persoane.
Brașov Marathon este o competiție creată de Asociația Clubul pentru Protecția Naturii și Turism. Din 2023, Brașov Marathon este organizat de Asociația Clubul Sportiv Brașov Marathon, asociație înființată special pentru a continua tradiția și a putea continua povestea.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!