Un AI dezvoltat de Google şi-a surprins programatorii învăţând o limbă străină pentru care nu fusese antrenat.
Google a recunoscut că unul dintre sistemele sale de inteligență artificială a manifestat capacități lingvistice neașteptate, alimentând dezbaterile privind limitele controlului uman asupra tehnologiei.
Dezvăluirea a fost făcută de directorul general al Alphabet, Sundar Pichai, într-un interviu acordat emisiunii 60 Minutes a postului CBS, în care acesta a analizat ritmul accelerat al dezvoltării inteligenței artificiale și efectele sale asupra societății.
Un AI Google a surprins pe toată lumea
Potrivit lui Pichai, un program AI dezvoltat de Google a reușit să se adapteze „pe cont propriu” după ce a fost testat cu instrucțiuni în limba bengali, deși nu fusese antrenat oficial pentru această limbă.
Bengaleza este una dintre cele mai vorbite limbi din Asia de Sud, iar exemplul a fost prezentat ca o dovadă a faptului că modelele avansate de inteligență artificială pot depăși parametrii inițiali stabiliți de ingineri.
Explicații suplimentare au fost oferite de James Manyika, vicepreședinte senior al Google, care a precizat că, după introducerea câtorva instrucțiuni în bengali, sistemul a fost capabil să traducă limba în mod coerent.
Afirmațiile au fost însă nuanțate ulterior de Margaret Mitchell, fost cercetător Google, care a atras atenția că modelul PaLM, baza tehnologică a chatbotului Bard, fusese totuși antrenat pe limba bengali, conform documentației tehnice oficiale.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!