De astăzi brașovenii nu vor mai fi nevoiți să se trezesc cu noaptea în cap și să stea la cozi interminabile pentru a-și schimba buletinul.
Lucrările de extindere și modernizare la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Braşov s-au încheiat, astfel ca de luni, 13 august serviciul va funcționa la capacitate maximă.
Municipalitatea a mărit spațiul destinat eliberării actelor de identitate, a suplimentat posturile și a optimizat procedura.
„Avem mai multe spaţii în care să putem desfășura activitățile specifice. Au fost create săli de așteptare moderne, au fost suplimentate posturile de lucru aferente depunerilor de acte. Vom avea patru lucrători în sistemul electronic de ordonare numerică și două persoane la ghișeele care vor procesa solicitările on-line (una în plus față de situația anterioară). În plus, față de situația de dinaintea lucrărilor de modernizare, imaginea foto va fi preluată la fiecare post de lucru. În trecut aveam doar o singură cabină foto pentru toţi operatorii. Deci avem acum șase posturi de lucru capabile să preia imaginea foto, aspect care a dus la o reducere considerabilă a timpilor de așteptare. Sperăm ca prin aceste modificări să oferim publicului condiții și un timp de lucru mult îmbunătățit”, a declarat șefului Serviciului Evidența Persoanelor, Carmen Șchiopu, citat de MyTex.
De asemenea, în noile condiții, va creşte şi numărul persoanelor deservite, de la 150 pe zi până acum, la peste 200, au spus reprezentanții Primăriei Brașov.
Mai mult, în zilele de joi programul de lucru cu publicul a fost extins până la ora 18.00.
Începând cu 1 august, a fost introdusă şi opţiunea de achitare a taxei pentru cartea de identitate, în valoare de 7 lei, prin sms la 7530.
Pentru cartea de identitate, solicitantul trebuie să trimită mesajul BVCI, urmat de CNP, iar pentru pentru cartea de identitate provizorie, taxa este de 1 leu și mesajul este BVCIP, urmat de CNP.
Foto: Camelia Vlad