
Este sloganul sub care ACS Steagu Roșu Brașov și-a sărbătorit cei 7 ani de viață. O grupare care, fix pe 25 octombrie 2010, a primit CIS-ul, practic Certificatul de naștere al unui club sportiv, de la Ministerul Tineretului și Sportului (MTS). Cei trei membri fondatori au fost: Dragoș Ivăncescu (fiul regretatului Mihai Ivăncescu), Eduard Gherghe (fiul „stegarului” Vasile Gherghe) și Leo Boriceanu, fostul atacant al FCM Brașov. Așa a început totul, așa s-a plecat la drum.
Iar acum, după 7 ani, aniversarea s-a nimerit, culmea, în preajma meciului cu AS SR Brașov 2017, programat să aibă loc sâmbătă, 28 octombrie (ora 11), pe stadionul ICIM, în cadrul etapei a 11-a din Liga a 4-a. AS SR Brașov – echipa suporterilor în „galben-negru”, înființată în vara acestui an, odată cu iminentul deces (faliment) al FC Brașov.
Nicolae Pescaru, președinte de onoare al Steagului Roșu
În astfel de împrejurări, orgoliile se inflamează, mușchii se umflă, aerul devine tot mai greu, diversiunile escaladează. După episodul de la începutul partidei dintre ASSR și Colțea Brașov, de runda trecută, oficialii „stegarilor” au reacționat, prompt, pe bună dreptate, și au întărit, la unison, în cadrul unei conferințe de presă, că „Nicolae Pescaru este președintele de onoare al unei singure grupări: ACS Steagu Roșu Brașov!”. „Restul comentariilor sunt inutile, poza pe care v-o prezentăm acum, fiind elocventă în acest sens. A fost făcută marți, 24 octombrie, în jurul orei 12. Adevărații stegari nu trădează niciodată!”, au adăugat aceștia.
Eduard Gherghe, vicepreședinte ACS Steagu Roșu, a declarat: „Ceea ce m-a deranjat foarte mult s-a întâmplat în vară, când noi, Steagu Roșu, am organizat Turneul Nicolae Pescaru, în condițiile știute, pe stadionul Metrom, refuzați să jucăm pe stadionul Tineretului, acolo unde marele Pescaru a scris istorie. Atunci, nu știu care dintre susținătorii ASSR-ul i-au sunat pe suporterii Oțelului Galați și i-au îndemnat să boicoteze Turneul Nicolae Pescaru!
De atunci, din vară, mi-am dat seama că întâlnirile cu suporterii, care ulterior și-au format o echipă, sunt regizate de cineva, din spate, cu scopul de a prelua un club cu numele Steagu Roșu.
Noi avem drumul nostru! Obiectivul nostru este acela de a crește și de a promova copii, având la ora actuală una dintre cele mai tinere echipe din Liga a 4-a”.
Ioan Mandoca: „Avem cale liberă spre Liga a 3-a!”
Ioan Mandoca, director sportiv al „stegarilor” și unul dintre cei mai iubiți fotbaliști brașoveni din timpurile noastre, a mărturisit: „Suntem bucuroși că oamenii de afaceri brașoveni au înțeles proiectul nostru și sunt alături de noi. Datorită lor, cheltuielile curente ale echipei sunt în regulă, nemaifiind probleme, ca anul trecut. Ne încântă faptul că proiectul inițiat în vară, legat de grupele de elită, a dat roade și, conform regulamentului FRF, avem cale liberă spre Liga a 3-a! Dar, aceasta în urma unor cerințe pe care trebuie să le îndeplinim, conform ROAF.
Jucătorii pe care noi îi creștem sunt destinați, în special, echipei de seniori a clubului nostru, dar, pe viitor, nu excludem nici faptul că ar putea ajunge, în urma unor negocieri corecte și realiste, la echipe din ligile superioare”.
Vasile Bențea: „Steagu Roșu și ASSR să joace pe Tineretului!”
Vasile Bențea, un fotbalist de poveste, care, pe vremuri, a înscris direct din corner în poarta arțăgosului Dinamo București, și-a spus punctul de vedere: „Ca și alți colegi, sunt alături de proiectul acesta, al Steagului Roșu, iar sloganul «Stegarii nu trădează niciodată» mi se pare extraordinar! Am încredere în proiectul regândit, reorganizat și pus pe picioare în această vară și sper, sincer, din toată inima, să se finalizeze cu succes, în următorii ani.
Ar fi ideal și benefic pentru toată lumea ca ambele echipe, Steagu Roșu și ASSR, să poată să joace amândouă, în paralel, pe stadionul Tineretului, în acest fel spectatorii și iubitorii de fotbal din Brașov putând să aleagă, în timp, formația cea mai bună, care să reprezinte comunitatea. Cred că a juca pe «Tineretului» este un avantaj imens pentru orice echipă care vrea să revendice tot ce a însemnat Steagu Roșu Brașov, de-a lungul timpului. Normal și corect ar fi ca șansele să fie egale pentru ambele grupări”.
Petru Cadar: „O echipă care se ridică prin propriile puteri”
Recent, Petru Cadar a împlinit 69 de ani. Este mijlocașul care a marcat primul gol din istoricul meci cu Beșiktaș Istanbul, din Cupa UEFA – Cupa Orașelor Târguri. A fost 3-0 la Brașov, după 0-2 în Turcia. Viața a făcut, din păcate, să nu-l mai aibă alături, acum, pe Gică Șerbănoiu, decedat în 2013, autorul „dublei” ce i-a calificat pe „stegari” în turul secund de atunci. Însă, ca pe vremuri, când își cerea buna dreptate de fiecare dată când o simțea, chiar și în fața cazonului, mult prea cazonului, de multe ori, Nicolae Proca, nea Petrică al nostru a spus răspicat:
„Atitudinea celor din cadrul Steagului Roșu de azi care au luat cuvântul, în această conferință și, totodată, aniversare, a fost una de fair-play, corectă și realistă, avizată, de bun-simț, fără urmă de ranchiună și răutate. Noi, cei care suntem alături de acest proiect, nu urmărim diversiunea, spre deosebire de alții, se știu ei care. Treburi mărunte, păcatul lor, greșeala lor, lumea îi judecă, poate se vor trezi la realitate, până la urmă… Steagu Roșu Brașov a fost și este unul singur! Sunt mai fericit, mult mai fericit și împăcat, încrezător, să fiu alături de o echipă care se ridică prin propriile puteri, decât de fațadă, lângă una făcută la comandă, din interesul unora sau altora”.
Un bilet la Steagu Roșu – ASSR costă 30 lei
La partida de sâmbătă, de pe stadionul ICIM, organizatorii au fixat prețul de intrare: 30 lei/ persoană. „Începând cu acest joc, cel cu ASSR, am hotărât să vindem bilete, așa cum fac și alții. O vom face și de acum înainte, este o măsură pe care am calculat-o mai demult, la începutul sezonului, și care se încadrează în planul nostru, de venituri și cheltuieli”, a explicat Edi Gherghe.
Adrian Hârlab: „Creștem tinerele speranțe ale Brașovului”
Despre meci, Adrian Hârlab, tehnicianul „stegarilor, un om trecut prin multe, și ca fotbalist, și ca antrenor, mai ales ca descoperitor și promotor al tinerilor jucători, dar și ca meseriaș în promovări și truditor de cursă lungă, a declarat:
„Va fi un joc obișnuit de campionat, chiar dacă întâlnim echipa de pe primul loc. Cred și sunt sigur că va fi un spectacol. Noi nu ne-am luat de nimeni, ne-am văzut de treabă. Am început sezonul mai greu, dar ne-am revenit pe parcurs și în etapa a 6-a am ajuns să arătăm cum trebuie și să fim pregătiți, cu adevărat, pentru campionat. Sâmbătă, va câștiga echipa mai bună. Repet, ne dorim să fie un spectacol frumos, fără incidente, iar brașovenii iubitori de fotbal să plece cu o amintire frumoasă de la stadion.
Aș vrea să subliniez că ultimul joc de acasă l-am încheiat cu doi copii de 15 ani pe teren, fapt care dovedește că obiectivul nostru, la Steagu Roșu, este acela de a crește tinerele speranțe ale orașului Brașov și de a le promova spre ligile superioare. Capitol unde faptele și rezultatele pe care le-am obținut de-a lungul timpului, în carieră, spun că mă cam pricep”.
Pe final, Neluțu Mandoca a subliniat: „Cu ASSR, suntem conștienți că ne așteaptă un examen greu, pe care sperăm să-l trecem cu capul sus. Mulțumesc colegilor de echipă, care au participat la această întâlnire și la aniversarea a 7 ani de când ACS Steagu Roșu Brașov a luat naștere, și, anticipat, le mulțumesc tuturor membrilor de onoare și membrilor cotizanți care au fost, sunt și vor fi alături de noi”.