UPDATE Potrivit purtătorului de cuvânt la Poliţiei Braşov, Gabriela Dinu, tânăruş nu avea permis de conducere de nicio categorie şi i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală şi conducerea unui autoturism fără permis. De asemenea tânărul este responsabil şi pentru pagubele cauzate, iar şoferii ale căror maşini au fost avariate se pot îndrepta împotriva în justiţie pentru recuperarea daunelor.
Un adevărat carambol rutier a avut loc pe B-dul Alexandru Vlahiță, în față la ITC, în care au fost implicate opt autoturisme.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, patru dintre mașini sunt ușort avariate. Sunt și patru victime, conștiente, două fetiţe și doi adulți, cărora li se acordă asistență medicală.
La fața locului intervin două echipaje SMRUD șți două ambulanțe, precum și o autospecială a pompierilor.
