Accident pe DN13, cu trei victime

Accident pe DN13, cu trei victime

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a fost alertat să acorde primul ajutor în cazul unui accident care a avut loc luni dimineață pe DN12, la Podul Bârsei.

„Este vorba despre un autoturism răsturnat. În urma accidentului au rezultat 3 victime. S-au deplasat la fata locului un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apa si spuma și 3 echipe SMURD. Se intervine pentru acordarea asistentei medicale. Victimele sunt constiente”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, maior Ciprian Sfreja.

UPDATE

„Un bărbat, care conducea un autovehicul pe DN13, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului au rezultat 3 victime care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului¨, a declarat purtătorul de cuv\nt al IJP Braşov, agent de poliție Nadia Olaru.

Alte articole:   Cele mai fericite țări din lume: Finlanda domină fericirea mondială, pentru al 8-lea an consecutiv. Pe ce loc se află România

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

De top în Brașov