Eveniment

FOTO Accident pe B-dul Victoriei

Sebastian Dan

Un accident a avut loc în marți seară în mujnicipiul Brașov, pe B-dul Victoriei. Se pare că în coliziune au intrat trei autoturisme.

UPDATE:

În data de 23 mai a.c., în jurul orei 22.30, Politia Municipiului Brașov-Biroul Rutier a fost sesizată cu privire la un accident rutier, ce a avut loc pe bld. Victoriei din municipiul Brașov, în apropierea intersecției cu str. Aleea Lăcrămioarelor.

Politistii rutieri s-au deplasat la fata locului, ocazie cu care au constatat cã în eveniment au fost implicate două autoturisme, care în dinamica accidentului au intrat în coliziune cu alte douã autoturisme stationate.

În urma impactului, douã victime au necesitat îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În continuare se efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunii de “vãtãmare din culpã” pentru stabilirea împrejurãrilor comiterii accidentului.

La fața locului au sosit mai amulte echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, SMURD și de poliție. Nu avem informații despre eventuale victime și starea aceastora, potrivit IPJ Braşov.

UPDATE

Venim cu fotografii de la locul accidentului. Potrivit unor martori, se pare că accidentul ar fi avut loc din cauza unei „liniuțe”, concurs între șoferi. Traficul în zonă este blocat de câteva zeci de minute.

CLICK pe poză pentru a se mări!

Foto: Iubim Brașovul & newsbv.ro