Un accident rutier a a vut loc în municipiul Brasov, la intrarea din str. Morii cu str. De Mijloc. Sunt două autoturisme implicate, iar din primele informații există și o victima constientă.
S-au deplasat un echipaj SMURD si o autospeciala cu apa si spumă, pentru acordarea primului ajutor, a rpecizat prutătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, maior Ciprian Sfreja.+
„În urma impactului a rezultat o victimă care a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0”, a precizat comisarul de poliție Alina-Maria Ivan.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!