CSM Corona Brașov găzduiește în weekend Turneul Final II al Campionatului Național de Polo U12, competiție ce va reuni cele mai valoroase echipe din țară la această categorie de vârstă.
Corona va înfrunta formațiile CSM Oradea, CS Rapid București, CS Dinamo București, CSA Steaua București și CS Amefa Arad. Trei zile de meciuri, energie, talent și pasiune pentru sport. „Vă invităm în tribunele Bazinul Olimpic Mihai Mitrofan să fim alături de micii noștri poloiști!”, transmit reprezentanții clubului Corona.
