Eveniment

50 de utilaje de deszăpezire acționează, continuu, în oraș și în Poiana Brașov

Gabriela Bunghez

Până în această dimineață s-a acționat pentru deszăpezire în interiorul orașului, pe străzile principale, cele pe care circulă mijloacele de transport în comun și cele în pantă. Din această dimineață se intră pe străzile din interiorul cartierelor și pe cele secundare, anunţă Primăria Braşov. Stratul de zăpadă are peste 30 de cm.

50 de utilaje de deszăpezire acționează, continuu, în oraș și în Poiana Brașov

Ninsoarea abundentă, care a început ieri, în jurul orei 15.00, a adus frumusețea iernii adevărate la Brașov, dar a acoperit și străzile cu un strat gros de zăpadă.

Operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a trebuit să acționeze, în perioadele de vârf, cu 50 de utilaje pe străzile Brașovului și în Poiana Brașov, astfel încât circulația, în această dimineață, să se poată desfășura în condiții cât mai bune.

În oraș, prioritare au fost străzile principale, cele în pantă, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun, cele din zonele în care funcționează unități medicale sau instituții de intervenție.

În acest moment s-a intrat pe străzile de legătură și pe cele din interiorul cartierelor.

De asemenea, în Poiana Brașov, 3 utilaje au asigurat deszăpezirea străzilor, iar alte 4 a drumului dintre stațiune și oraș.

În cele 19 ore s-au utilizat aproximativ 1.000 de tone de material antiderapant, stocul municipalității fiind de aproximativ 1.300 de tone, stoc care se reaprovizionează în mod constant.

Recomandări pentru cetăţeni

„Le reamintim brașovenilor că autoturismele trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă, iar înainte de a porni la drum mașinile trebuie curățate, pentru a avea o vizibilitate optimă.

În același timp, îi invităm pe brașoveni să utilizeze mijloacele de transport în comun în locul autoturismelor proprii, acestea asigurând condiții optime de confort, viteză și siguranță.

Conform prevederilor legale, persoanele fizice și juridice din municipiul Brașov au obligația de a curăța trotuarele din dreptul proprietăților pe care le dețin”, transmite Primăria Braşov

Cetățenii pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire

Cetățenii pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire la dispeceratul Comprest, la numărul de telefon 0268-416.495.

În cazul în care solicitările nu sunt rezolvate, pot sesiza acest lucru la dispeceratul Primăriei Brașov, tel. 0268-405.000.

Etapele desfășurării acțiunilor de deszăpezire: