În urmă cu 40 de ani, la data de 4 martie 1977, ora 21.22,România a fost afectată de un cutremur devastator, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, soldat cu mii de victime şi însemnate pagube materiale.
Seismul a avut efecte devastatoare asupra României, în aproximativ 56 de secunde producând 1.570 de victime, dintre care 1.391 numai în Bucureşti, în doar 56 de secunde.
La nivelul întregii ţări au fost atunci aproximativ 11.300 de răniţi şi circa 35.000 de locuinţe prăbuşite. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la Bucureşti, unde peste 33 de clădiri şi blocuri mari s-au prăbuşit.
La Braşov, cutremurul de 7,3 grade pe strada Richter, care a durat aproape un minut, s-a simţit cu aceeaşi intensitate, dar daunele materiale au fost mult mai reduse şi o singură persoană şi-a pierdut viaţa.
Violența seismului s-a înregistrat atât pe verticală, cât și pe orizontală, în direcția nord-sud și est-vest. Epicentrul a fost în zona Vrancea, la o adâncime de circa 110 km, planul în care s-a produs prăbușirea straturilor fiind de aproximativ 60°. Toate stațiile seismice de pe glob, aflate pe recepție, au reperat cutremurul, prima care a prins, procesat și analizat informațiile primite în urma cutremurului fiind cea de la Golden – Colorado (Statele Unite). Energia distructivă eliberată de seism a fost egală cu cea emisa de 10 bombe atomice de tipul celei aruncate asupra Hiroshimei.
Cel mai puternic cutremur din România a avut loc însă în 1802, denumit „Cutremurul cel Mare”, când magnitudinea cataclismului a atins aproape 8 grade pe scara Richter.
Cea mai afectată zonă a fost cea de la Curbura Carpaților, dar şi Brașovul și împrejurimile sale au fost puternic afectate, Biserica Neagră suferind multe avarii.
Lipsa mediatizării nu a înregistrat însă evenimentul ca pe cea mai dezastruoasă catastrofă din istoria României, care ramâne cutremului din 4 martie 1977.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului lansează o aplicaţie interactivă cu informaţii utile despre seisme
Potrivit newseqy. ro, la 40 de ani de la acest cutremur, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) lansează o aplicaţie interactivă, complexă, prin care prezintă cutremurele din ultimele secole, cu hărţi interactive şi informaţii legate de valorile de intensitate semnalate, galerii foto şi video cu privire la efectele cutremurelor din 1940 şi 1977, informaţii relevante şi verificate, precum şi hărţi recente de hazard seismic. Aplicaţia interactiva prezintă şi perspectiva asupra unui viitor cutremur major resimţit în România.







