Astăzi se împlinesc 325 de ani de la marele incendiu care a afectat Brașovul. Una dintre clădirile afectate a fost biserica evanghelică din Piața Sfatului, care ulterior a fost botezată Biserica Neagră, din cauza funinginii.
Biserica Neagră (în germană Die Schwarze Kirche), unul dintre simbolurile orașului Brașov, este biserica patriarhală a Bisericii Evanghelice C.A. din România. Situată în centrul municipiului Brașov, edificiul a fost construit în jurul anului 1380 (probabil începând cu 1377) în stil gotic.
Biserica, inițial catolică, a fost cunoscută mai întâi sub numele de Biserica Sfânta Maria (Marienkirche). Clădirea a fost parțial distrusă după marele incendiu din 1689, când a primit numele actual. Denumirea populară de după incendiu,„Biserica Neagră“, a fost acceptată oficial în secolul al XIX-lea.
Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România, datând din secolele XIV-XV, si, de asemenea, unul dintre cele mai mari lăcașe de cult medievale de la Domul Sfântul Ștefan din Viena pînă la Hagia Sophia din Constantinopol. Este cea mai lungă biserică existentă în România (89 m).
Biserica Neagră de astăzi se înalță pe locul unei biserici romanice mai vechi din secolul al XIII-lea. Construcția ei a început în anul 1383, când Brașovul se afla într-o perioadă de dezvoltare culturală și economică puternică, fiind cel mai însemnat oraș comercial și industrial la granița dintre apus și răsărit. Invazia turcilor din 1421 a întrerupt lucrările de construcție a bisericii, orașul fiind nevoit să se concentreze asupra fortificațiilor, dar au fost continuate mai târziu după un plan mult simplificat. 
Din cauza unui cutremur de proporții în 1471, turnul sudic nu a fost construit până la înălțimea intenționată. 1477 poate fi considerat anul încheierii lucrărilor de construcție a bisericii, în 1499 se menționează o orgă nouă, iar mai târziu s-au mai efectuat lucrări la turn prin care i s-au adăugat un ceas și clopote în 1514.
Parohia brașoveană a primit hramul Sfintei Maria, fapt dovedit și astăzi de fresca Mariei, aflată în hala porții sudice.
La jumătatea secolului al XVI-lea, reforma bisericească a pătruns în Transilvania și s-a răspândit în mare parte datorită umanistului și pedagogului Johannes Honterus (1498-1549). În 1542 s-a celebrat prima slujbă evanghelică în Biserica Neagră, iar în timpul aceleiași mișcări s-au îndepărtat și altarele secundare.
De-a lungul secolelor XVI-XVII biserica a fost afectată de multe cutremure astfel încât, la jumătatea secolului al XVII-lea, a 
fost nevoie de lucrări de restaurare. Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a cuprins și biserica parohială, distrugând acoperișul și mobilierul din interior. De atunci, ruina înnegrită de fum s-a numit Biserica Neagră. Apoi au început lucrări de renovare extinse care au conferit interiorului un aspect baroc. Tot în această perioadă s-au construit și galeriile pentru ca biserica să poată face față numărului tot mai mare de enoriași care luau parte la slujbe.
Lucrările au fost încheiate în 1722, odată cu noua inaugurare Grav avariată după incendiu, Biserica Neagră a fost refăcută cu ajutorul unor meșteri veniți din orașul hanseatic Danzig, pentru că meșterii locali nu mai știau să închidă bolți de dimensiuni atât de mari. Noile bolți, însă, sunt în stil baroc, nu gotic. Planul utilizat de către arhitecți a fost acela de bazilică cu trei nave, egale ca înălțime, înscriindu-se în tipul de biserici–hală preferate în secolele XV-XVI în spațiul german, de unde proveneau de altfel unii dintre arhitecți și meșteri.
Între anii 1836 și 1839, firma berlineză Buchholz înalță pe galeria vestică o orgă nouă de dimesiuni mari (aproximativ 4000 de tuburi, 4 manuale cu câte 56 de taste și un pedalier cu 27 de taste, 76 de registre și dispune de 63 de registre sonore). A fost inaugurată la 17 aprilie 1839, organist fiind chiar Carl August Buchholz care a prezentat improvizații și cantate ale compozitorilor Friedrich Schneider și Johann Lucas Hedwig.
Orga a fost restaurată de Carl Hesse și dispune de un manual și pedalier și 8 registre. Restaurarea a durat 4 ani: 1997 – 2001. Atunci toate cele 3993 de tuburi (cel mai mare având o înălțime de circa 13 metri) au fost demontate și restaurate. Orga se încadrează în categoria orgilor baroce și a supraviețuit perioada de la construcțit pînă în prezent aproape neschimbată.
Între 1865 și 1866, firma vieneză Schönthaler ridică altarul neogotic după planurile inginerului din localitate, Peter Bartesch, și realizează stranele din cor. În anul 1898, statuia lui Honterus se amplasează în fața turnului sudic, în amintirea reformatorului transilvănean.
După Primul Război Mondial, galeria pentru orgă a fost extinsă și s-a consolidat bolta corului. Mai târziu au fost refăcute și fialele contraforturilor din cor.
O construcție de excepție
Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei, măsurând 89 de metri lungime și 38 de metri lățime. În această biserică încap circa 5.000 de persoane. Este o biserică-hală în stil gotic târziu, fiind formată din cor, naos și turn. Din lungimea totală a construcției, 31 m sunt reprezentați de cor, 42 m de naos și 16 m de baza turnului.
Corul se încheie printr-o secțiune de nouă laturi a unui hexadecagon. Trei perechi de coloane îl împart în trei nave de înălțime egală. Pe latura sudică se află o intrare mică, destinată inițial preoțior, iar pe latura nordică a corului se găsește sacristia. Exteriorul corului este susținut de 15 contraforturi, pe fiecare dintre ele fiind ridicată câte o statuetă sub un baldachin. Contraforturile sunt prevăzute cu fiale în partea superioară.
Naosul este format din trei nave de înălțime egală și este împărțit de cele cinci perechi de coloane în șase travee. În navele laterale, la aproximativ jumătatea înălțimii acestora, se găsesc galeriile, iar pe latura vestică, galeria orgii. Naosul are patru portale, iar cel sudic conduce mai întâi într-un vestibul.
Zidurile exterioare și vârfurile bolților au 21 m înălțime. Coama acoperișului aparținând naosului se ridică la 42 m, iar cel al corului la aproximativ 38 m.
Partea turnului are 30 m, iar în exterior, între cele două scări în spirală, măsoară 31 m.
Suprafața totală a bisericii ocupă 2500 m², iar blocurile din care sunt construite zidurile au un volum de 9000 m³. Suprafața acoperișului bisericii măsoară aproximativ 4500 m². Biserica Neagră se află la 589 m deasupra nivelului marii
Biserica Neagră este celebră nu doar prin dimensiunile sale ci și prin alte lucruri: astfel, în clopotniță se află cel mai mare clopot din spațiul românesc, un clopot din bronz care cântărește 6 tone. Corul susținut de contraforți exteriori decorați cu edicole care adăpostesc statui de sfinți constituie unul din puținele exemple de acest tip din Transilvania.
Colecție excepțională de covoare orientale
Cu excepția muzeului Topkapî din Istanbul, Biserica Neagră posedă cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI. Interiorul Bisericii Negre este dominat de spledoarea de culori a celor aproximativ 110 covoare orientale expuse. Chiar și un necunoscător ar fi impresionat de mulțimea de nunațe și modele a acestui decor neobișnuit, în vreme ce expertul va fi fascinat.
Se presupune că după Reforma care se împotrivea picturilor iconografice, covoarele au fost cele ce împodobeau pereții bisericii reformatoare, în locul icoanelor cu sfinți și al altarelor îndepărtate. Pe unele dintre ele se găsesc inscripții care menționează faptul că au fost dăruite bisericii.
Într-un raport de inventar al Bisericii Negre din anii 1830 erau menționate doar 39 de covoare, dar la sfârșitul secolului erau peste 110. Pentru că nu există documente scrise, acest fapt s-ar putea explica doar prin trecerea neconsemnată a covoarelor din posesia persoanelor private și a breslelor după dizolvarea acestora (în 1876) în posesia bisericii.
La sfârșitul sec. al XIX-lea, Prezbiteriul (Consiliul Bisericesc) al Bisericii Negre îl însărcină pe profesorul de arte E. Kühlbrandt cu inventarierea obiectelor de artă ale bisericii, printre care și a covoarelor. Kühlbrandt intră în legătură cu cel mai renumit expert în covoare al vremii, Prof. A. Riedl din Viena, care recunoscu valoarea colecției și îndemnă spre o depozitare propice și specializată. În tot acest timp, în alte locații, covoarele erau depozitate și scoase la licitații publice. Marea expoziție de meșteșug din Budapesta, 1914, unde au fost trimise și 39 de covoare din Brașov, a contribuit la creșterea interesului pentru produsele de artă exotice. Cu această ocazie, covoarele au fost spălate pentru prima oară și restaurate parțial. Astăzi colecția cuprinde 156 de exemplare, printre care și unele fragmente.
Clasificare și datare
Nici astăzi specialiștii nu sunt mereu siguri în privința tipurilor de covoare și a datării lor. Majoritatea covoarelor din Biserica Neagră sunt categorisite ca „transilvănene“, pentru că s-au păstrat în număr mare și în multe variante pe teritoriul Transilvaniei.
Această grupă este formată în pricipal din așa-numitele covoare cu nișă dublă, apoi mai sunt covoarele cu nișă și covoarele de rugăciune care de diferențiază doar prin decorațiile centrale, covoarele „albe“, printe care se numără covoarele „Cintamani“, „Pasăre“ și „Scorpion“, al căror nume derivează din motivele evidente, covoarele-coloană cu motive arhitectonice. Cele mai multe covoare sunt in stare bună până la excelentă. Acest lucru se datorează în primul rând fostului atelier bisericesc de covoare de stat, aflat sub conducerea lui Era Nussbächer, și care a contribut în mod esențial la această acțiune.