Sport

Aproape 3.500 de alergători au participat la Brașov Marathon 2026

Sorin Secli

În perioada 29 Mai – 1 Iunie a avut loc cea de-a XIV-a ediție a Brașov Marathon, care a reunit 3476 de participanți într-un weekend dedicat alergării, comunității și mișcării în natură, reconfirmând statutul evenimentului drept unul dintre cele mai importante și longevive evenimente de alergare montană din România.

Aproape 3.500 de alergători au participat la Brașov Marathon 2026

Timp de patru zile, Brașovul a devenit punctul de întâlnire al alergătorilor, familiilor, voluntarilor și partenerilor care împărtășesc aceeași pasiune pentru mișcare și natură. Startul și sosirea au avut loc în Piața Sfatului, iar traseele au purtat participanții prin cele mai reprezentative zone ale orașului și ale masivelor Tâmpa și Postăvarul.

La ediția din acest an au fost înscriși 3476 de alergători la una dintre cele șapte probe ale evenimentului: