2 tineri din Crizbav, au folosit carduri bancare furate. Doi tineri de 19 și 25 de ani, din localitatea Crizbav, județul Brașov, au fost reținuți de polițiști, fiind cercetați pentru furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Aceștia ar fi folosit carduri bancare care nu le aparțineau pentru a efectua tranzacții în valoare de aproape 8.000 de lei.
2 tineri din Crizbav, au folosit carduri bancare furate. Prejudiciu de aproape 8.000 de lei
La data de 4 noiembrie, în cadrul operațiunii JUPITER, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Brașov au efectuat o percheziție domiciliară în Crizbav, în cadrul unui dosar penal ce vizează furtul unor carduri bancare și utilizarea acestora în mod fraudulos.
În urma percheziției, oamenii legii au identificat cardurile bancare care ar fi fost folosite la efectuarea tranzacțiilor ilegale.
Ancheta a început în luna iunie, după ce proprietarul a două carduri bancare a sesizat poliția cu privire la efectuarea unor tranzacții pe care nu le recunoștea. Acesta a reclamat și dispariția cardurilor, precizând că, în ultima perioadă, efectuase plăți exclusiv prin sisteme electronice, fără să utilizeze cardurile fizice.
În urma investigațiilor, polițiștii au identificat persoana bănuită că ar fi sustras cardurile, precum și cele două persoane care ar fi efectuat plățile frauduloase. Cardurile au fost găsite la domiciliile tinerilor din Crizbav, care ar fi declarat că le-au primit de la o altă persoană, reținută în prezent într-un alt dosar penal.
Pe baza probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea celor doi tineri pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
