Eveniment

Operațiune a BCCO Brașov și DIICOT! 2 kilograme de cocaină, aduse din Spania pentru a fi vândute în România (VIDEO)

Sorin Secli

Doi bărbați au fost arestați preventiv, după ce ar fi introdus în România 2 kilograme de cocaină aduse din Spania. Operațiunea a fost documentată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și procurorii DIICOT Brașov. Drogurile ar fi fost vândute ulterior în județul Cluj pentru 67.000 de euro.

Operațiune a BCCO Brașov și DIICOT! 2 kilograme de cocaină, aduse din Spania pentru a fi vândute în România

Potrivit anchetatorilor, în luna septembrie 2026, un bărbat de 42 de ani, cetățean român, s-ar fi deplasat în Spania, de unde ar fi procurat două kilograme de cocaină destinate comercializării.

Ulterior, acesta l-ar fi determinat pe un cetățean spaniol, în vârstă de 47 de ani, să transporte drogurile în România. Conform probatoriului administrat în cauză, cetățeanul spaniol ar fi introdus drogurile în țară, pe cale terestră, în seara zilei de 21 septembrie.

Cele două persoane s-ar fi întâlnit în comuna Gilău, județul Cluj, unde bărbatul de 42 de ani ar fi preluat drogurile.

cocaina droguri
cocaina droguri

Prins în flagrant în timp ce tranzacționa cocaina

Anchetatorii spun că, ulterior, cetățeanul român a fost prins în flagrant în localitatea Florești, în timp ce ar fi tranzacționat cele două kilograme de cocaină pentru suma de 67.000 de euro.

Polițiștii au pus în aplicare și un mandat de percheziție domiciliară. În urma verificărilor, au fost descoperite și ridicate un pistol, aflat în curs de expertizare, mai multe cartușe și alte mijloace de probă.

La data de 23 septembrie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea celor doi bărbați.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a celor doi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea polițiștilor și procurorilor a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Cei doi bărbați sunt cercetați pentru trafic internațional de droguri de mare risc, respectiv instigare și autorat, precum și trafic intern de droguri de mare risc.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.