FOTO Elena Moisa: ,,Mama înseamnă echilibru, acea pace interioară pe care ti-o dă Divinitatea, pentru că ea este singura legătură dintre tine, pământ și cer”

FOTO Elena Moisa: ,,Mama înseamnă echilibru, acea pace interioară pe care ti-o dă Divinitatea, pentru că ea este singura legătură dintre tine, pământ și cer”

MAMA. Primul și cel mai frumos cuvânt. Cel mai cald gând. Mama, de cele mai multe ori ne aduce la viață și renunță la tot ce era ea și la ce ar fi putut ajunge pentru a ne avea pe noi. Ne împrumută chipul ei și ne umple sufletele cu comori numai de ea știute, pe care le descoperim, pe rând, până ne săvârșim existența pe acest pământ.

A stat alături de noi de la primul scâncet, iar când am crescut am știut că fiecare zbârcitură de pe obrazul ei, de pe mâna ei, ascunde o poveste din viața noastră. Ne închinăm la icoana ta, mamă! Pentru tot și toate. Iar cea mai mare vină pe care o avem este aceea că îți spunem de prea puține ori „Te iubesc!”. Nu o spunem prea des, dar te iubim, în felul nostru, poate stângaci și fără cuvinte, dar tu asta o știi deja.

Newsbv.ro vă invită să vă alăturați pe parcursul lunii martie unei campanii în care veți afla povești de viață ale unor oameni de lângă noi. Dacă aveți o poveste frumoasă, pe care vreți să o împărtășiți brașovenilor, o așteptăm alături de o fotografie la adresa contact@newsbv.ro.

Astăzi, vă facem cunoștință cu Elena Moisa, consilier juridic, mediator/formator/promotor cultural & președinte al Asociatiei Culturale Art Respect. Mai jos vă prezentăm interviul realizat cu Elena.

Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră MAMA? Care este rolul ei în viața dvs.?

Elena Moisa: Pentru mine, MAMA însemană totul. Muțumesc bunului Dumnezeu că încă mai este alături de noi. Mama însemană echilibru, acea pace interioară pe care ti-o dă Divinitatea, pentru că ea este singura legătură dintre tine, pământ și cer.

R: Cum ați petrecut când erați copil zilele de 1 și 8 Martie? Ce însemnau pentru dvs. aceste zile? Ce amintiri aveți?

E. M. : Aceste zile de sărbătoare mă fac să mă simt minunant. În aceste zile traiesc sentimente de maximă bucurie. Mărțișorul, cred că nu întâmplător este simbolul primăverii, pentru că el ne transmite acea energie caldă , de lumină, de liniște, de renaștere…, este primul semn că vine primăvaraaa!!!

Iar 8 Martie este o zi specială a femeii, mereu m-am simțit specială de 8 Martie!

Ambele zile le-am trăit în atmosferă de sărbătoare de mic copil. Aceste sentimente care mă inundă în aceste zile , le-am trăit în sufletul meu dintotdeauna. Fetiță fiind, în data de 8 Martie primeam de la băieți felicitări în care erau scrise mesaje drăguțe. Astăzi, mă bucură enorm florile pe care le consider ca și daruri suficiente și care reprezintă un semn de apreciere.

R: Cum petreceți acum aceste zile? Ce înseamnă ziua de 8 Martie acum? Unde preferați să sărbătoriți această zi? Faceți ceva special?

E. M. : Fiind o zi specială, o simt specială și este suficient. Prefer să mă bucur din  tot sufletul că o traiesc si o petrec alături de cei dragi mie, mereu cu familia. Nu particip la petreceri doar cu fete/femei sau alte asemenea party-uri.

R: Cum credeți, din experiența proprie, că este privită FEMEIA în România? Mai există discriminare sau inegalitate între sexe? Ce ar trebui făcut în sensul acesta? Este România o țară care respectă FEMEIA așa cum ar fi normal?

 E. M. : Femeia de-a lungul vremii și-a câștigat locul potrivit în societatea românească. Sunt convinsă că amprenta majoră a avut-o Regina Maria. Încet, încet femeile au primit mai multă credibilitate, ocupând de-a lungul vremii funcții în tot mai multe domenii și jucând roluri importante în dezvoltarea societății. Personal, cred că femeia a fost dintotdeuna importantă în societatea publică, chiar dacă nu a avut vizibilitatea pe care o au femeile de astăzi.

Și mai cred că România, ca de altfel multe alte țări din Europa și chiar din lume face eforturi să se alinieze cerințelor unui echilibru firesc. Sigur că depinde din ce punct de vedere analizezi și constați lucrurile. Pot fi multe de spus, însă rămâne definitoriu faptul că Femeia de ieri și de astăzi, dar și dintotdeauna, atât cât există Dumnezeu, ea este mamă, are rolul divin în formarea lumii.Un bărbat este născut de o femeie, nu?

R: Cum a luat ființă ART Respect? Ce înseamnă pentru dvs. ? Ce vă propuneți prin intermediul ART Respect? Care sunt cele mai importante realizări ale acestui proiect?

E. M. : Art Respect a luat ființă prin puterea unei idei, prin îndârjirea și determinarea unei mame care dorindu-și ceva pentru copilul ei căută în comunitate și ia hotărârea să se implice mai mult. Astfel, se dedică și ajută tot mai mulți copii din respect pentru faptul că își rup din timpul copilăriei  și îl dedică pasiunii și talentului lor.

Cu timpul, fiind vorba despre principii normale de viată care vizează: Respect, Sinceritate și Dăruire, lucrurile au evoluat frumos, zic eu. Eu când privesc în ochii oricărui copil văd sufletul copilului meu! Nu fac diferențe, însă de multe ori l-am lasat în urmă pe Darius doar pentru că era al meu și îmi ziceam că va întelege mai ușor. Știu că am gresit. Și îi cer iertare pentru asta.

Pentru mine Art Respect înseamnă a doua casă, am grijă să fie luminată, curată, primitoare și caldă,  în care armonia, respectul, seriozitatea, implicarea, profesionalismul și iubirea să fie elementele care o fac frumoasă și valoroasă! Sunt extrem de exigentă în acest sens!

Wau! Am realizat multe proiecte importante, inedite și interesante de la începutul anului 2016 pănă în prezent. Enumăr aici câteva: patru ediții anuale ale  Festivalului național ARF de tip masterclass, 3 editii concursul national Brașov Live Fest, patru ediții ale Galei Premiilor Art Respect prin care artiști, oameni valoroși care aduc un plus valoare comunității sunt premiați și apreciați public în cadrul unui eveniment festiv organizat la sfarșitul fiecărui an; un alt proiect de suflet Clubul Art Respect în cadrul căruia în anul 2017 se înființează Kids News-primul jurnal de știri de radio realizat și prezentat 100% de copii, 2019–Masterclass Muzica-Vibrație Universală în cadrul cărui câteva tinere talente brașovene intră într-un cantonament de pregatire vocală, cu o durată de 8 zile și se studiază cu marea artistă Luminița Anghel, educatie muzicală cu muzicianul Cristina Puia, iar atitudine și mișcare scenică, cu actrița Dorina Roman. De asemenea, am organizat nenumarate spectacole, acțiuni care au vizat descoperirea, motivare și încurajarea talentului.

Mă bucur nespus de faptul că prin proiectele realizate de către Art Respect am oferit exemple care au fost preluate, am oferit oportunitați de dezvoltare și evoluție. Voi face în continuare la fel cu toată încrederea cu ajutorul lui Dumnezeu!

R: De ce ați ales să vă implicați în acest proiect? Cum este pentru o femeie să facă parte din această asociație? Cum vă ajută pe plan profesional/personal?

E. M. : Art Respect este mai mult decât un proiect, Art Respect este un izvor de proiecte originale care poartă amprenta personalitații mele. Mă identific cu acestea, iată, de aproape cinci ani. Art Respect m-a ajutat enorm să evoluez ca om, mi-a oferit pârghii să mă autodepășesc, însă cel mai mult m-a ajutat să imi dezvolt latura creativă pe care o încuiasem intr-un sertar ascuns în timp. Cum nimic nu este întâmplător în viață, cred că Dumnezeu m-a adus înapoi după ani și ani, acolo unde îmi era locul de fapt. Trăiesc cu fiecare celulă din corp fiecare emoție, fiecare vibrație oferite de tot ce facem aici.

De ce arta? Arta este acea componentă importantă care îmbracă frumos omul. Arta, indiferent de domeniul ei, ne oferă emoții unice dintre cele mai sublime.

De asemenea, am convingerea ca Educația trebuie să ne fie Credința de a trece frumos prin această lume. Motiv pentru care prin majoritatea proiectelor Art Respect susțin Educația prin artă.

R: Cum reușiți să vă împarțiți între job/familie/copil? Ce lucruri vă fac fericită atât la serviciu cât și în familie și în relația cu copilul?

E. M. : În primul rând sunt mamă și mulțumesc bunului Dumnezeu pentru această binecuvântare! Sunt o mamă fericită deoarece am un copil extrem de bun, un copil exact așa cum își dorește orice părinte. Sunt mândră că învață foarte bine la școală, are rezultate frumoase și până acum,  fiind în clasa a VII- a,  nu a făcut nicio oră de meditații. Știu că acest lucru se datorează și faptului că m-am dedicat rolului de părinte cu trup și suflet. Nu after school, nu meditații!  Ambii părinți ne-am implicat în permanență în creșterea și educarea lui, deși am avut și avem obligații de serviciu. Ne-am împărțit rolul de părinte în armonie. Eu retrăiesc din nou copilăria alături de fiul meu. Suntem cei mai buni prieteni. Darius acum mă ajută foarte mult și în activitațile de la Art Respect.

Acasă. Ne jucăm, construim, râdem mult împreună și ne confesăm unul altuia. Stăm ore în șir și discutăm despre orice. Îmi spune tot ce îl necăjește, ce îl deranjează, ce îl bucură, ce îl face fericit. Îmi cere sfaturi.

Darius căntă de la vârsta de 6 ani. M-am ocupat de la început să îi cultiv acest talent. Este foarte creativ, iar în urmă cu un an l-am încurajat să scrie. A scris câteva scenarii de film de aventura pentru copii. Mă impresioneaza profunzimea lui. Mă bazez pe părerea lui când sunt intr-o dilemă, deși are doar 13 ani. Suntem o echipă!

Cred că am găsit impreună o formulă pentru a nu avea de suferit nici familia și nici jobul. Nu le împărțim, ci le completăm.

R: Dacă ați putea să schimbați ceva în ceea ce privește modul în care este privită femeia în societate, ce ați vrea să fie diferit?

E. M. : Poate ar trebui privită cu mai multă încredere.

Sigur că femeia are un atribut firesc de subiectivitate care provine din  latura maternă, însă tocmai acest lucru poate fi esențial în anumite situații, conjuncturi.

R: Care este după părerea dvs. rolul femeii în societatea de astăzi?

 E. M. : Unul dintre cele mai importante roluri este acela de Mamă și consider că odată cu primirea acestu rol, ea contribuie la viitorul unei societați. În funcție de cât de bine își insușește acest rol, va oferi societații caractere/personalități valoaroase sau nu, care la rândul lor vor aduce pe lume copii și așa mai departe, deci are un rol important în educație .

Dar desigur că mai are și rolul de implicare în scietate și din alte perspective cum este cea care privește meseria/profesia, ori prin diverse alte acțiuni.

În încheiere doresc să transmit tuturor femeilor un gând și o urare: Femeie, alege să râmâi frumoasă și specială la orice vârstă! Acestea izvorăsc din bunătate, optimism și încredere în forțele proprii! La mulți ani!

https://newsbv.ro/2020/03/09/lavinia-catalin-jucandu-te-liber-alaturi-de-copilul-tau-te-descoperi-si-pe-tine/
https://newsbv.ro/2020/03/08/foto-carmen-clinci-pentru-mine-mama-este-pilonul-vietii-mele-si-al-reusitelor-mele-fara-ea-nu-as-fi-putut-niciodata-sa-devin-femeia-care-sunt-acum/
https://newsbv.ro/2020/03/07/fotogalerie-iulia-gainariu-este-sportiva-si-femeia-de-succes-care-reprezinta-cu-cinste-brasovul-in-lume/
https://newsbv.ro/2020/03/06/foto-gabriela-bularca-intr-o-lume-plina-de-atractii-si-tot-felul-de-tentatii-eu-am-reusit-sa-conving-mii-de-copii-sa-stea-cu-croseta-in-mana-ore-intregi/
https://newsbv.ro/2020/03/05/foto-roxana-cojocea-este-un-dar-divin-sa-ai-un-copil-si-sa-i-poti-fi-mama/
https://newsbv.ro/2020/03/04/secretul-dulciurilor-cristinei-macovei-ce-mananca-copiii-mei-sa-manance-copiii-tuturor/
https://newsbv.ro/2020/03/03/flavia-manole-femeia-in-ziua-de-astazi-este-o-dovada-de-curaj-de-reusita-si-a-faptului-ca-se-poate/
https://newsbv.ro/2020/03/02/gabriela-urse-mama-adoptiva-pentru-9-copii/
https://newsbv.ro/2020/03/01/foto-laura-iancu-mama-este-cea-spre-care-alergi-atunci-cand-simti-ca-totul-in-jur-se-prabuseste/
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate