Grenadă găsită în curtea azilului de bătrâni din Făgăraş

Grenadă găsită în curtea azilului de bătrâni din Făgăraş
Foto: bzf.ro

Foto: bzf.ro

În timp ce îşi desfăşurau activitatea, angajaţii primăriei, responsabili cu îngrijirea vegetaiei au descoperit o grenadă în curtea viitorului azil de bătrâni, construit pe teritoriul fostei unităţi militare din Tudor Vladimirescu. Pirotehniştii din cadrul ISU Braşov care s-au deplasat la faţa locului au liniştit spiritele după ce au constatat că grenada nu prezenta niciun fel de pericol, informează bzf.ro.

Lucrările de construire a azilului au scos la iveală muniţia. Din fericire, grenada era fără focos şi fără încărcătură. Ea a fost ridicată şi transportată pentru a fi distrusă.

Şi acum câţiva ani s-a mai găsit muniţie veche la Făgăraş. De exemplu, în cartierul Combinat, pe malul pârâului Berivoi au fost descoperite mai multe zeci de proiectile de artilerie neexplodate, datând din Al Doilea Război Mondial.

 

 

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate