Contract de pază de peste 1.000.000 de lei pentru Brașov și împrejurimi

Contract de pază de peste 1.000.000 de lei pentru Brașov și împrejurimi
Foto: adevarul.ro

Foto: adevarul.ro

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin (foto), a cerut demisia directorului general de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Gheorghe Iordache, pe motiv că ar fi semnat niște contracte pentru „servicii de pază” la un preț exagerat. În acest sens s-a descoperit, printre altele, că pentru lotului 2:  Alba – Brașov – Cluj – Covasna – Harghita – Maramureș – Salaj –  Sibiu, au ieșit câștigători cei de la SC Interguard Grup SRL, care au semnat cu ANIF un contract în valoare de 1.386.084 lei, fără TVA, potrivit Wall-Street.ro.

Găselnița directorul general al ANIIF a ieșit la iveală odată cu finalizarea anchetei Corpului de Control al MADR, care a efectuat o serie de controale in cadrul Agentiei. S-a constatat astfel că s-au semnat contracte la un preț de peste 13 ori mai mare decât prețul contractelor încheiate pentru același tip de servicii. Pe lângă lotul care include și Brașovul, există încă șase loturi pentru care s-au semnat astfel de constracte, valabile pe șapte luni (1.06.2012 – 31.12.2012) și a căror valoare totală este de 42 mil. lei fără TVA (sumă ce include și lotul 2).

 

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate