La 13 septembrie 2012 se împlinesc 99 de ani de la moartea lui Aurel Vlaicu, inventatorul român care revoluționat aviația în anii de pionierat de la începutul secolului 20.
Aurel Vlaicu s-a născut în noiembrie 1882 satul Binţinţi, lîngă Orăştie, într-o famile de oameni înstăriți. Încă de tânăr a avut înclinații tehnice, astfel că după terminarea liceului, în anul 1902 pleacă la Budapesta pentru a se înscrie la Școala Politehnică. Continuă studiile studiile în Germania la Ludwig-Maximilians-Universitet din München până în 1907 când obține diploma de inginer.
în același an este înrolat în armata austro-ungară, fiind cantonat în localitatea Pula – Croația, lângă Marea Adriatică. În timpul efectuării stagiului militar construiește un planor captiv pe care a montat o cameră foto automată, reușind astfel să creeze primul aeromodel de recunoaștere destinat unor scopuri militare.
După armată, în anul 1908, se întoarce la München unde se face remarcat prin inventarea unui gramofon și în calitate deinginer la uzina de automobile Opel contribuie la realizarea unui automobil de curse foarte performant. În același an se întoarce în țară, unde, cu ajutorul financiar al tatălui său și al lui Romulus Boca, care din donații reușește să strângă suma de 1000 de coroane, împreună cu fratele său Ion pune în aplicare visul de a zbura prin proiectarea și construcția unui planor, botezat Vlaicu 1909.
Cu sprijinul unor personalități ale vremii precum Ștefan Octavian Iosif, Emil Gârleanu, Octavian Goga, obține o finanțare din partea Ministerului de Război și Ministerului Lucrărilor Publice pentru proiectarea și construcția unui avion, al cărui motor de 50 C P este comandat la Paris de Traian Vuia, un alt mare nume al aviației.
Aeroplanul botezat Vlaicu 1 este finalizat la data de 17 iunie 1910, dată la care este efectuat primul zbor la o înălțime de patru metri. După două luni, timp în care s-au adus îmbunătățiri avionului iar pilotul s-a perfecționat, la 16 august 1910 Vlaicu efectuează primul zbor, în adevăratul sens al cuvântului, la înălțimea de 100 de metri, urmând ca la 17 octombrie să prezinte public creația sa, cu ocazia mitingului aviatic de la Băneasa.
Tot în 1910, Aurel Vlaicu participă cu avionul său la aplicațiile armatei române, marcând astfel prima implicare în țara noastră a aviației în scopuri militare, României revenind onoarea de a fii a doua țară din lume după Franța, care a introdus aviația în rândul armatei.
Încurajat de success, în decembrie 1910, Vlaicu începe construcția unul alt avion, Vlaicu 2, cu sprijinul Școlii de Arte și Meserii din București pe care îl finalizează în anul următor. Acest avion era o variantă îmbunătățită a lui Vlaicu 1, cu o greutate de numai 200kg, propulsat de un motor de 50 CP și o elice de lemn, a cărui viteză atingea 110 km/oră, era foarte stabil, ușor de manevrat și capabil de unele manevre acrobatice de bază, fiind primul avion din lume cu motor carenat. În anul 1911 execută zboruri demonstrative la Blaj și Iași, fiind primit cu entuziasm de spectatori.
În iunie 2012 Vlaicu face senzație la Concursul Internațional de Aviație de la Aspen – Austria, remarcându-se în competițiile de aterizare la punct fix, viraj strâns și aruncarea unui proiectil la țintă de la 300 de metri, la concurență strânsă cu nume celebre precum Roland Gaross, câștigând premii ce însumau 7500 coroane.
Tot în 1912, Academia Română îi conferă lui Vlaicu premiul ,,Gheorghe Lazăr‘’ pentru lucrarea intitulată Aeroplanul Vlaicu.
După întoarcerea din Austria începe proiectarea și construcția avionului Vlaicu 3, conceput pentru zboruri de lungă durată și altitudini suficient de mari pentru realizarea unui zbor peste Carpați.
Din cauză că furnizorii întârziau livrarea pieselor pentru noul avion, Vlaicu decide efectuarea zborului peste Carpați cu avionul Vlaicu 2, în data de 13 septembrie 1913, pe ruta București – Brașov – Orăștie.
Pentru realimantarea cu carburant este ales un teren din localitatea Bănești, lângă Câmpina, dar terenul era prea scurt și la decolare, în tentativa de a evita un pâlc de copaci, avionul se prăbușește cauzând moartea lui Vlaicu. În semn de recunoștință pentru contribuția la dezvoltarea aviației în anii de pionierat, a fost decorat post-mortem cu Virtutea Militară și înmormântat ca un erou, iar în anul 1948 a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
Munca sa a fost continuată de Constantin Silișteanu și Giani Magnani, prieteni apropiați și colaboratori, care au construit avionul Vlaicu 3, după proiectul lui Aurel Vlaicu, marcând din nou o premieră în aviație, fiind primul avion cu fuselaj metalic.
Se cuvine să cinstim viața și activitatea românului Aurel Vlaicu, ale cărui invenții sunt folosite azi în aviația modernă.
