În luna martie, când natura își amintește să renască și sărbătorim femeile care aduc lumină și continuitate, o întâlnim pe Zita Kiss – femeia care ține în pensulă un alfabet vechi de peste 400 de ani.
Motive florale din biserici transilvănene, tulpini și lalele care odinioară împodobeau lăzi de zestre, acum trăiesc din nou prin mâinile ei. Nu doar le copiază. Le ascultă. Le continuă. Și le dăruiește viitorului.
Prima floare cioplită pe lemn – la 8-9 ani
„Primul meu contact cu pictura pe lemn a fost la țară la bunici, (casa părintească a străbunicilor lângă Sf. Gheorghe, Arcuș, străbunicul a fost tâmplar). Am luat ustensilele pe care le-am găsit și, pe o bucată de lemn, am desenat un element floral, pe care l-am cioplit un pic, cum am putut, după care l-am colorat cu creioane colorate. Asta pe la 8-9 ani”, ne povestește Zita Kiss.
În casa părinților, pe balcon, trona o ladă de zestre din 1833. „Am privit această ladă de foarte mult ori, m-au vrăjit lalele vechi. Această ladă acum este restaurată și s-a mutat la mine în casă în această ladă ținem jocurile de societate.” (foto jos)
Provocare pentru Zita Kiss: Întâlnirea dintre designul modern și tradiționalul Transilvaniei
„În clasa a 12-a știam doar că vreau să fac ceva creativ. Designul părea ok și, fiind în limba engleză, era și mai tentant pentru mine. Masterul deja l-am ales mai aproape de lemn. Așa am ajuns la Restaurare și ecodesign, unde la diploma de disertație a fost un concept deja cu pictura pe lemn.
Pe tot parcursul facultății am urmat un curs pictura pe mobilier, unde viziunea profesoarei mele, Pál Tünde, a fost și este să readucem culorile vechi la viață, așa cum erau cele originale.”
Lăzile de zestre – simbol al feminității, nu al bunăstării
„Pentru mine, lăzile de zestre reprezintă în totalitate feminitatea. Partea care nu îmi place este că era un simbol al bunăstării familiei (lada mare provenea de la o familie bogată, lada mică era de la una săracă). Nu îmi place ca feminitatea să fie asociată cu bunăstarea familiei”, mărturisește Zita Kiss.
Dialog invizibil cu meșterii de acum 400 de ani
„Când pictez ceva foarte vechi, am un sentiment aparte. Că eu, cu munca – pictura mea, voi păstra ceva care probabil așa va trăi și mai mult! Tot mă gândesc în timp ce pictez un motiv vechi: Oare cine l-a pictat? Era înalt/scund? Oare era nervos/bucuros? Se grăbea? Oare cine îl ajuta? Oare era presat de timp?
Ceea ce îmi vine în minte este că aceia care pictau motivele vechi parcă nu erau așa de presați de timp. Pictau în liniște și pasionat. Aveau timp ca să gândească ca fiecare floare să fie la locul ei, cu simbolurile aparte. Când pictez ceva vechi îmi dă o atmosferă de liniște. Simt că parcă se oprește timpul pe lângă mine.”
Când sufletul tău rămâne pe tavanul unei biserici
A pictat 64 de casete pentru tavanul parohiei din Ariușd și alte 18 pentru Colegiul Székely Mikó.
„Ambele lucrări erau în grup, dar am lucrat mult mai mult, finalizând cu Tünde și împreună am integrat ca totul să pară unul singur. (…) Este o muncă imensă, care la limitele de timp date, unde fiecare om se grăbește, singur era ceva peste puteri. Am avut un sentiment ciudat când a fost inaugurarea, că acele casete vor trăi mult, și după mine, aceste vor fi doar restaurate. Sentimentul acela că am creat ceva care va fi o amprentă în istorie, este un sentiment de nedescris de bun-interesant și ciudat în același timp.”
Lacrimi de recunoaștere la Budapesta
Recent, lada de zestre pictată de Zita Kiss a primit titlul de „Capodoperă Tradițională” la Budapesta. Dincolo de diplomă, ce a simțit „Zita din 2009”, cea care abia începea acest drum, în acel moment de recunoaștere maximă?
„Am plâns când am primit acest titlu. M-a ajutat să înțeleg că sunt pe drumul cel bun, și să îmi continui munca pe care o fac!”
Floarea care vorbește despre putere și blândețe
Suntem în luna martie, luna renașterii. Pictura artistei este plină de motive florale și vegetale. Și poate nu întâmplător: Zita s-a născut pe 12 martie. „Periodic am câte un motiv floral care pe o perioadă de timp îl pictez.”
Readucerea căldurii în casele moderne
Zita Kiss este designer de interior, dar și meșter popular. Cum reușește să aducă căldura mobilierului pictat în casele moderne de astăzi, astfel încât ele să nu fie doar „locuințe”, ci „cămine” cu „rădăcini”?
„Acest lucru este cel mai greu, pentru că în casele vechi era «camera curată». Acolo erau toate lucrurile frumoase, care și dădeau un sentiment de încărcat. Scopul meu este să readuc în casele moderne din zilele de azi câte ceva din trecut.”
Cea mai frumoasă amintire vine de la un copil
În atelierele pe care le organizează Zita Kiss vin mulți copii și turiștii. Care este cea mai emoționantă amintire?
„Cel mai frumos a fost când, la sfârșitul atelierului a venit un băiețel la mine, și mi-a mulțumit pentru atelier și m-a îmbrățișat. Atunci-acolo am simțit că merită să merg pe acest drum.”
Provocarea generației digitale
„Avem niște comori, nu trebuie să le ascundem, ci să le readucem la viață”. Care este cea mai mare provocare pentru Zita Kiss în a convinge generația digitală că o ladă de zestre veche este mai prețioasă decât orice obiect de serie?
„Acesta este motivul pentru care am început să digitalizez motive tradiționale și le fac «moderne»: pe căni, sacoșe, în ideea ca și tinerilor să le placă și să le folosească și să le învețe semnificația.”
Am întrebat-o dacă viața ei ar fi o casetă pictată pe un tavan de biserică, ce culori și ce motive nu ar avea voie să lipsească pentru a o reprezenta pe deplin? „Alb – ocru – verde – roșu – un pic de negru, doar ca să evidențieze.”
Zita Kiss – Un gând pentru femei – în martie
„Eu am început să pictez din simplul motiv de «wow ce fain!» Dacă la o pasiune, poate fi pictura, încondeierea, gătitul, simți un efect de wow, atunci merită. Dacă nu ai acest sentiment, nu vei avea pasiune și la un moment dat te vei lăsa. Pasiunea este cea care îți dă putere să continui.”
Zita Kiss nu doar pictează flori vechi. Ea ține vie memoria unui popor. Și ne amintește că fiecare dintre noi purtăm în suflet o ladă de zestre nerostită – cu flori, culori și povești care așteaptă să fie readuse la lumină.
În martie, luna renașterii, Zita Kiss ne arată că uneori eternitatea începe cu un „wow ce fain!” și cu curajul de a ține pensula în continuare pentru a desăvârși ceea ce am început.