Eveniment

„Zgârie-nori” pe fosta platformă Prefa

Gabriela Bunghez

Un dezvoltator imobiliar are în plan construirea unor blocuri cu 24 de etaje, pe terenul de lângă Metrom, unde a funcţionat fabrica Prefa.

Acestea ar putea fi cele mai înalte clădiri din Braşov, având în vedere că cele mai înalte blocuri de locuințe, din oraș, au până la 12 etaje.

Complexul rezidenţial va include spaţii de locuit, dar şi spaţii de birouri.

Potrivit documentaţiei depuse de dezvoltatorul imobiliar la Comisia de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului Braşov, în zonă ar urma să fie construite blocuri de locuinţe cu regim de înălţime D+P+10 (demisol, parter şi zece etaje), precum şi clădiri cu regim de înălţime 3S+P+24E (trei niveluri de subsol, parter şi 24 de etaje), unde vor exista spaţii de birouri, de comerţ şi servicii hoteliere.

Conform documentaţiei înscrise la Comisie, terenul pe care ar urma să fie construit noul centru rezidenţial are zece hectare şi va incluse şi zone de parcare şi instituţii de educaţie, notează MonitorulExpres.

Pentru acest proiect, Comisia de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului a avizat documentaţia, iar în perioada următoare, prevederile PUZ-ului vor fi aduse la cunoştinţa proprietarilor din zona respectivă.

Va urma, apoi, avizarea de către Consiliul Local Brașov și Consiliul Județean Brașov, iar în final, aprobarea de către Consiliul Local Brașov.

Terenul fostei platforme Prefa a fost cumpărat, anul trecut, de un dezvoltator imobiliar, cu opt milioane de euro, de la o istituție bancară, care a scos la vânzare terenul pentru a-şi recupera un credit acordat firmei BJJ Proiecte Imobiliare, care a intrat în faliment în anul 2014.

De la suma iniţială de 17,4 milioane de euro, cele zece hectare de la fosta Prefa au ajuns să fie vândute la opt milioane de euro.