O vulpe a fost văzută din nou, miercuri seara, în cartierul Gării din Făgăraș.
O fată a dat nas în nas cu animalul, în apropierea blocului, unde zilele trecute, vulpea a atacat un bărbat.
De această dată, vulpea nu a mai atacat, deoarece tânăra a observat-o la timp și a fugit.
Potrivit fagarasultau.ro, vânătorii spun că cel mai probabil animalul s-a învățat la mâncarea aruncată de făgărășeni pentru pisici și pe această cale trag un semnal de alarmă și îi sfătuiesc pe oameni să renunțe la acest obicei.
„Vulpile s-au acomodat cu mediul intravilan, intră, ies însă făgărășenii ar trebui să nu mai pună mâncare mai ales seara la pisici, câini, pentru că mirosul atrage animalele sălbatice. Dacă vulpea simte de la distanță mirosul de mâncare, normal că vine să se hrănească. Vulpea respectivă cu siguranță a mai fost acolo, învățată la mâncare. Dacă nu se mai dă mâncare seara pisicilor, atunci vine o dată, vine de două ori și nu mai găsește și nu mai vine“, a spus Sorin Șuler, șeful AVPS Făgăraș, pentru sursa citată.
Foto: arhiva
Video: fagarasultau.ro