Vlad Mihalcea, fostul fotbalist de la FCSB căruia Gigi Becali îi pusese o clauză de reziliere de 50 de milioane de euro, a luat-o razna după ultimul meci jucat. Acesta evoluează în Liga a 3-a, la KSE Târgu Secuiesc, și a văzut cartonașul roșu în deplasarea de la Suceava, în fața Cetății. Mijlocașul a făcut praf vestiarul. Pur și simplu a spart chiuvetele de furie.
Vlad Mihalcea, fostul jucător de la FCSB, a distrus vestiarul după ce a luat cartonaș roșu
Cetatea Suceava și KSE Târgu Secuiesc sunt în luptă directă pentru barajul de promovare în Liga a 2-a, iar la ultimul meci au ieșit scântei. Bucovinenii s-au impus cu scorul de 3-1. În minutul 38 al duelului de pe stadionul Areni, fostul FCSB-ist, bra;ovenul Vlad Mihalcea a fost trimis la vestiare. Mijlocașul a văzut cartonașul roșu după o intrare periculoasă.
Fotbalistul a protestat și a cerut explicații de la arbitru, însă decizia a fost deja luată. Sucevenii au profitat din plin de superioritatea numerică și s-au impus cu scorul de 3-1. Bătălia pentru un loc la baraj este una strânsă. Sporting Liești este pe primul loc, urmată de Șoimii Gura Humorului. Formația de pe Areni e pe locul 3, cu doar un punct în minus, mai precis 13, iar KSE Târgu Secuiesc ocupă locul 4, cu 11 puncte.
Nimic n-a scăpat! A intrat la vestiare și a făcut ravagii
După eliminare, Vlad Mihalcea a luat-o razna. Fotbalistul bra;ovean a ieșit nervos de pe suprafața de joc și a făcut dezastru la vestiare. Fostul mijlocaș de la FCSB a spart tot, iar pagubele sunt vizibile. Pe social media au apărut primele imagini de la locul faptei. Mihalcea nu a avut milă de nimic și, cel mai probabil, va fi sancționat drastic, transmite fanatik.ro.
Vlad Mihalcea a văzut negru în fața ochilor, iar chiuvetele din vestiarul Cetății Suceava au avut serios de suferit. Mijlocașul a dat cu pumnii și picioarele până au rămas doar cioburi. Rămâne de văzut acum ce sancțiuni va primi atât din partea clubului la care este legitimat, KSE Târgu Secuiesc, cât și de la comisii.
