VideoEveniment

Mai puține ajutoare sociale pentru locuitorii din Gârcini

Iulia Ghervan

Numărul ajutoarelor sociale, pentru locuitorii din cartierul Gârcini din Săcele, a scăzut semnificativ în ultimii ani.

Potrivit recensănântului din 2017, în Săcele, mai exact, în cartierul Gârcini, erau 7.500 de romi.

În anul 2016, erau 3.000 de romi, care beneficiau de ajutor social, cu 500 de dosare, iar în prezent sunt 80 de dosare de ajutor social cu aproximativ 300 de beneficiari, a declarat primarul orașului Săcele, Virgil Popa, în emisiunea Culisele Zilei.

Scăderea numărului de dosare de ajutor social se datorează faptului că mulți dintre locuitorii din cartierul Gârcini s-au angajat, spune edilul.

În urmă cu 8 ani, 1 din 10 locuitori din Gârcini primeau ajutor social, a mai spus primarul.

În municipiul Săcele sunt și 1.400 de persoane cu dizabilități și aproximativ 100 de asistenți personali.

 

 

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !