Începând cu luna februarie 2014, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor au monitorizat, cu sprijinul structurilor de suport, activitatea infracțională a unui grup de persoane care produceau ilegal alcool (țuică și vin) în județele Satu Mare și Vrancea, pe care îl comercializau ulterior ilegal în județele Brașov și Covasna.
„În urma verificărilor și investigațiilor efectuate de polițiști, săptămâna trecută, la ora 12.00, au fost depistați în traficul rutier, pe D.J. 103, între Brașov și Sânpetru, un sătmărean de 51 ani și un buzoian de 35 ani, care transportau cu două autovehicule 600 litri țuică, fără documente legale de proveniență. Autovehiculele și alcoolul au fost indisponibilizate de polițiști. În aceeași zi, cu autorizarea instanței de judecată, polițiștii au efectuat 18 percheziții domiciliare, la locurile de producere, depozitare și comercializare a alcoolului din cele patru județe menționate“, se precizeaza într-un comunicat de presă al IJP Brașov.
Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au identificat și confiscat trei instalații de producere și prelucrare alcool și 1000 de litri țuică, în județul Satu Mare și 280.000 litri vin, în județul Vrancea, precum și 25.000 litri de vin și 500 de litri țuică, în 10 imobile din județele Brașov și Covasna. Țuica și vinul se comercializa în crame și baruri din județele Brașov și Covasna, fără respectarea prevederilor legale.
Polițiștii au reținut cele două persoane menționate, un vrâncean de 51 ani, precum și doi brașoveni de 40 și 60 ani, pentru complicitate la evaziune fiscală, evaziune fiscală, achiziționare de alcool etilic și de distilate în vrac de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau expeditorii înregistrați, precum și comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.
Cele cinci persoane menționate au fost prezentate magistraților, care au dispus cercetarea lor în stare de libertate, sub control judiciar. Prejudiciul estimat în acest caz, prin neplata taxelor către bugetul de stat, este de 2,7 milioane lei. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor implicate în acest caz.