Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a recunoscut că a fost la ședința Biroului Permanent Național al PNL, la care a participat și un senator din Constanța, confirmat pozitiv ca fiind infectat cu COVID 19.
Chiar și premierul Ludovic Orban a anunțat că se autoizolează. Un alt nume din PNL are coronavirus, oficial. Liberalii par să piardă situația de sub control. Pe surse se pare că este vorba de deputatul liberal Bogdan-Iulian Huțucă.
Cinci echipe DSP au ajuns și vor face teste tuturor parlamentarilor liberali dupa ce senatorul Chițac a fost depistat pozitiv. Testele au ajuns la sediul Legislativului și pe lângă parlamentari și jurnaliștii vor fi printre cei verificați.
Adrian Veștea, în schimb, a declarat cu puțin timp în urmă că se simte bine, dar, preventiv, se va autoizola nu chiar imediat, doar de mâine, și că își va face testele.
Pericolul se pare că nu este înțeles la cele mai înalte niveluri: în loc să facă un pas în spate și să se izoleze, șeful CJ Brașov a convocat o conferință de presă, unde a avut alături prefectul Brașovului, Cătălin Văsii, dar și diretorii unor spitale din Brașov.
Acum, conform regulilor cărora și contacții trebuie să se autoizoleze… se pare că putem asista la o adevărată nebunie la Brașov!