Prefectul Ciprian Băncilă a convocat Comitetul de Situații de Urgență aseară, după ce s-a primit avertizarea de Cod Roșu la Brașov.
Apele s-au revărsat pe terenurile agricole din comuna Dumbrăvița, iar pompierii militari au început să facă diguri din saci cu nisip pentru a împiedica apa să ajungă la casele oamenilor. Potrivit cpt. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, în această dimineaţă nu mai erau probleme deosebite la Dumbrăviţa.
Conform unui bilanț provizoriu, au fost inundate aproximativ 30 de hectare de teren și o porțiune din Drumul Județean 112J, precum și subsolurile la două gospodării, unde pompierii au folosit patru motopompe pentru evacuarea apei.
De asemenea, au fost constituite echipaje pregătite de intervenție în comuna Homorod. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), Codul Roșu vizează zonele din Hoghiz și Homorod.
În zonele Hoghiz și Homorod au fost anunțate precipitații abundente, existând riscul producerii unor inundații pe versanți. În aceste condiții, am convocat Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru a lua toate măsurile necesare, astfel încât să evităm problemele care pot apărea”, a precizat prefectul Băncilă.