Votul va fi secret pentru funcţiile de preşedinte al partidului, prim-vicepreşedinţi, preşedinte al Curţii de Arbitraj şi șef al Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori.
Partidul Național Liberal se reunește, sâmbătă, 12 iulie, în Congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului.
Premierul Ilie Bolojan și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al partidului.
Pentru poziţiile de prim-vicepreşedinţi s-au înscris zece candidaţi, respectiv Valeriu Iftime, Adrian Veştea, Florin Roman, Alin Tişe, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea şi Cătălin Predoiu.

Pentru conducerea Curţii de Arbitraj candidează Costică Lupuşoru, Daniel Buda şi Ciprian Dobre, iar pentru preşedinţia Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori a fost depusă candidatura lui Virgil Guran.
Votul va fi secret pentru funcţiile de lider al partidului, prim-vicepreşedinţi, preşedinte al Curţii de Arbitraj şi preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori.

Modificarea statutului Partidului Național Liberal
Congresul extraordinar al PNL a fost convocat de Consiliul Naţional al partidului care a avut loc pe 28 iunie. Consiliul Naţional al PNL a aprobat la acel moment modificarea statutului partidului.
Astfel, mandatul conducerii PNL ar urma să fie redus la doi ani. Printre modificări se numără şi descentralizarea deciziei în alegerea reprezentanţilor în formele de conducere ale partidului, recompensarea performanţei politice şi administrative, responsabilitatea în gestionarea funcţiilor de conducere în partid, eliminarea moţiunii ca element definitoriu al candidaturii pentru funcţia de șef al PNL.
„Biroul Politic Naţional propune o nouă modalitate de alegere a liderului PNL, o competiţie personalizată, urmând ca programul politic să fie adoptat de Congres, ca o reunire a tuturor ideilor doctrinare din partid”, a precizat, pe 28 iunie, preşedintele Comisiei de Statut, Gabriel Andronache.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!