Un sătean din Șinca Veche este cercetat pentru uciderea unor păsări protejate de lege.
Polițiștii au găsit în ograda bărbatului de 39 ani o cușcă metalică, prevăzută cu o capcană cu pedală, pentru prinderea păsărilor răpitoare. De asemenea, în fosa septică a gospodăriei au fost găsite trei păsări răpitoare moarte,doi ulii și o bufniță.
Luat la întrebări de polițiști, omul le-a spus că omora păsările răpitoare ca să îşi protejeze porumbeii din gospodărie, dar nu ştia că riscă închisoarea pentru această faptă. Bărbatul a fost prins de poliţişti împreună cu angajaţi ai Gărzii de Mediu.
„Bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru infracţiune la Ordonanţa de Urgenţă nr 57 din 2007, privind protecţia anumitor păsări răpitoare. Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş. Pedeapsa maximă în acest caz este de până la un an închisoare”, a precizat cms. șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IJP Brașov.