Valoarea tichetului de creșă crește cu 30 de lei pe lună, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii.
Începând din aprilie, tichetul de creșă va ajunge la 600 de lei, față de 570 de lei cât este în prezent, ceea ce înseamnă încă 30 de lei adăugați la valoarea actuală a tichetului.
Potrivit legii nr.165/2018, tichetele se acordă angajaților ce lucrează la stat sau la privat, care nu pot beneficia de concediul și de indemnizația pentru creșterea copilului cu vârsta de până la 2 ani.
Potrivit ordinului pus în dezbatere publică, valoarea tichetului de creșă acordate de angajator pentru plata creșei ajunge la 600 de lei, începând cu luna aprilie.
„Pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, este de 600 lei”, potrivit proiectului de ordin pus vineri în dezbatere la Ministerul Muncii.
Aceeași valoare se va aplica și pentru primele două luni ale semestrului II din acest an, respectiv august și septembrie 2023.
Valoarea tichetelor de creșă se cumulează cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție care se acordă la reluarea activității.
Nu pot beneficia de tichete de creșă asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul și pentru care s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență, în temeiul Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI