Sanatate

Vaccinurile – mituri false, contraindicații, recomandări

NewsBv

Vaccinurile reprezintă una dintre cele mai mari realizări din cadrul sănătății publice din toate timpurile. Acestea au salvat și continuă să salveze milioane de vieți în întreaga lume.

Întrucât în România refuzul vaccinării a devenit o reală problemă de sănătate publică, dorim să demontăm câteva mituri legate de acest subiect și să clarificăm cele mai importante aspecte legate de acesta, astfel încăt să convingem părinții că pentru copiii lor decizia corectă este accea de a-i vaccina.

Vaccinurile cauzează autism

Fals! Acest mit se bazează pe un studiu publicat în prestigioasa revistă “The Lancet” în anul 1998. Acesta a inclus doar 12 copii cu tulburări de dezvoltare, dintre care 8 aveau autism și a fost retras la scurt timp după publicare, deoarece conținea o serie de erori.

Ipoteza studiului a fost aceea că vaccinul ROR(rubeolă-oreion-rujeolă) a condus la inflamație intestinală, care ulterior a cauzat inflamația creierului cu dezvoltarea autismului. În primul rând nu a existat o comparție corectă între copiii care au primit și cei care nu au primit vaccinul.

În al doilea rând, singura corelație care s-a făcut, a fost cea legatăde administrarea vaccinului ROR șî vârsta la care a fost stabilit diagnosticul de autism, corelație absolut irelevantă, ținând cont de faptul că vârsta la care apar simptomele de autism,conform definiției bolii, este similară cu cea la care se efectuează vaccinarea ROR.

Nu în ultimul rând, toate cele 8 cazuri cu autism au avut simptomatologie digestivă după stabilirea diagnosticului de autism și nu înainte de acesta.

În urma acestui studiu au fost realizate numeroase studii de mare amploare (un bun exemplu este un studiu danez publicat in New England Journal of Medicine în 2002,care a inclus mai mult de jumătate de milion de copii, nu 12!) care au demonstrat faptul că nu există nici o corelație între vaccinarea ROR și riscul dezvoltării autismului.

Există prea multe vaccinuri în schema națională de imunizare, iar copiii le primesc la o vărstă prea fragedă?

Fals! Copiii primesc cele mai multe vaccinuri în timpul primului an de viață, doarece aceasta este vârsta la care sunt predispuși să treacă prin infecții care le pot pune viața în pericol.

Schemele de vaccinare au în vedere numeroase aspecte care duc la eficiența vaccinurilor administrate (momentul scăderii anticorpilor proveniți de la mamă, momentul maturizării sistemului imunitar, predispoziția la boala respectivă, doza care determină răspunsul imun).

Așadar fiecare vaccin este studiat minuțios și în raport cu celălate vaccinuri din schema națională, iar modificarea schemei în orice mod nu este recomandată de către specialiști.

Prea multe vaccinuri “copleșesc” sistemul imunitar al copiilor

Vaccinologia a făcut progreses deseobite, astfel încât cu o singură injectie copilul poate fi protejat împotriva a mai multor boli.

Dar este administrarea unui vaccin polivalent periculoasă pentru sistemul imunitar al copilului? Răspunsul este nu! Studiile de specialitate au arătat că creșterea numărului de vaccinuri nu afectează sistemul imunitar.

Un exemplu elocvent legat de progresele făcute în acest domeniu este compararea vaccinului variolic (primul vaccin inventat) care conținea 160 de proteine imunologice cu toate cele 14 vaccinuri incluse în schema de vaccinare din SUA, care împreună conțin 200 de astfel de substanțe.

Sunt adjuvanții si conservanții din componența vaccinuri sigure?

Da! Aluminiul este unul dintre cei mai controversați adjuvanți din componenta anumitor vaccinuri. Acesta a fost însă testat în repetate rânduri pentru a se dovedi siguranța lui în numeroase studii clinice. Studiile au arătat că doza de aluminiu acumulatăîn urma vaccinărilordin primele 6 luni de viață este mult mai mică decât cea provenită din surse dietetice (lapte matern sau formule de lapte praf).

Mercurul, sau mai bine spus etilmercurul, numit timerosal, a fost utilizat ca și conservant. Întrucât unele forme de mercur sunt neurotoxice, s-a pus problema siguranței acestei substanțe. Etilmercurul este cu mult diferit față de metilmercur, primul se elimină rapid și nu se acumulează în țesuturile umane, spre deosebire de cel de-al doilea. Studiile au arătat că nu exstă nici un risc asociat cu această substanță.

Pot cauza vaccinurile boli autoimune?

Studiile epidemiologice existente nu au demonstrat asocierea vaccinării cu riscul crescut de a dezvolta o boală autoimună. Acestea au exclus o legătură dintre vaccinuri și boli precum diabetul zaharat de tip 1, Sindromul Guillain Barré , scleroză multiplă sau tiroidita autoimună.

Ce reacții adverse pot apărea în urma vaccinării?

Este foarte important de știut că vaccinurile sunt supuse unor studii riguroase legate de siguranța și eficacitatea acestora înainte ca acesteasă apară pe piață. Așadar, în prezent, avem date solide despre efectele secundare ale vaccinurilor.

Reacțiile adverse se încadrează în trei mari categorii: locale, sistemice și alergice.

Cele mai frecvent întâlnite reacții adverse sunt reacțiile locale, cum ar fi: durerea, umflarea și roșeața la locul injectării. Reacțiile adverse locale apar în general în câteva ore de la injecție și sunt de obicei ușoare și autolimitate. Rareori reacțiile locale pot fi severe.

Reacțiile adverse sistemice includ: febră, stare de rău, dureri musculare, dureri de cap, pierderea poftei de mâncare.

Al treilea tip de reacții adverse sunt reacțiile alergice. Reacțiile alergice pot fi cauzate de antigenul vaccinului sau de o altă componentă a vaccinului.
Reacțiile alergice severe (anafilaxia) pot pune viața în pericol. Din fericire, acestea suntextrem derare și pot fi tratate prompt.

Datele cele mai recente din SUA au identificat o rată de anafilaxie de 1.31 de cazuri la 1 milion de doze de vaccin, neurmată de nici un deces.

Care sunt contraindicațiile vaccinării?

Există foarte puține contraindicații ale vaccinări și doar patru dintre aceste afecțiuni sunt în general considerate contraindicații permanente: reacțiaalergică severă (anafilactică) la o componentă a vaccinului sau după o doză anterioară de vaccin; encefalopatia care nu se datorează unei alte cauze identificabile care apare în 7 zile de la vaccinarea împotriva tusei convulsive, imunodeficiența combinată severă și istoric de invaginație intestinală ca contraindicații pentru vaccinul rotavirus.

Două afecțiuni sunt precauțiile temporare pentru vaccinare: boala acută moderată sau severă (toate vaccinurile) și primirea recentă a unui produs de sânge care conține anticorpi. Această din urmă se aplică numai vaccinurilor ROR și antivaricelic.

Două afecțiuni reprezintă contraindicații temporare pentru vaccinarea cu vaccinuri vii: sarcina și imunosupresia.

Nu reprezintă contraindicații pentru vaccinare:

Boală ușoară (infecție acută a căilor respiratorii superioare, boală diareică acută, otita)
Tratamentul cu antibiotice
Convalescența după o boală
Copilul locuiește cu o persoană însărcinată sau imunosupresată în aceeași gospodărie
Alăptarea
Nașterea prematură
Alergie la produsele care nu sunt prezente în vaccin sau alergie care nu este anafilactogenă
Istoric familial al evenimentelor adverse
Necesitatea efectuării unui test IDR-tuberculină
Vaccinuri multiple

Material realizat de dr. Bettina Boeriu Medic rezident pediatrie, sub indrumarea Conf. Univ. Dr. Falup Oana medic primar pediatrie – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii