Eveniment

Utilaj furat din Germania, găsit la Zărneşti

Sorin Secli

La data de 2 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, împreună cu cei din cadrul Poliției Orașului Zărnești, au desfășurat verificări la domiciliul unei persoane fizice din orașul Zărnești, ca urmare a obținerii unor date operative privind deținerea unui utilaj, de tip buldoexcavator, semnalat în bazele de date ca fiind sustras din Germania.

Utilaj furat din Germania, găsit la Zărneşti

Astfel, în urma activităților efectuate, polițiștii au identificat utilajul menționat, acesta fiind indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

utilaj
utilaj

Din datele onținute până la acest moment a rezultat faptul că utilajul ar fi fost achiziționat, la sfârșitul lunii septembrie a.c., de către un bărbat, de 42 de ani, din orașul Zărnești, de la o altă persoană din județul Vrancea.

În cauză, date fiind cele constatate, a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, cauza fiind instrumentată de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub supravegherea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.