Eveniment

6 măsuri pentru reducerea prezenței urșilor în oraș. Amenzi pentru cei care lasă deșeuri lângă ecoinsule

Marian Stoica

Viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, a convocat reprezentanții instituțiilor din echipa operativă pentru a analiza modul în care sunt aplicate măsurile de reducere a prezenței urșilor în municipiu. În urma întâlnirii au fost stabilite noi reguli privind gestionarea deșeurilor, iar autoritățile anunță controale și sancțiuni pentru persoanele care favorizează apariția animalelor în zonele locuite.

Principala problemă identificată este gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, atât în apropierea blocurilor și a ecoinsulelor, cât și în cartierele de case aflate la marginea pădurii. Potrivit autorităților, resturile alimentare abandonate lângă platformele de colectare sau în coșurile stradale atrag urșii, datorită simțului olfactiv foarte dezvoltat al acestora.

Membrii echipei operative au constatat că numeroși cetățeni lasă sacii cu deșeuri alimentare lângă ecoinsule, motivând că au uitat cartela de acces sau că vor să hrănească animalele fără stăpân. În același timp, în zonele de case, unii locuitori scot pubelele la stradă încă din seara precedentă, deși ridicarea gunoiului are loc în dimineața următoare.

„Având în vedere numărul foarte mare de apeluri la 112, echipa de intervenție trebuie să fie permanent în teren pe raza municipiului Brașov. Facem un apel către cetățeni să nu mai lase resturi alimentare lângă platformele de gunoi și să nu hrănească animalele pe domeniul public. Urșii se întorc întotdeauna în locurile unde găsesc hrană. Dacă fiecare își face partea, prezența lor în zonele rezidențiale se va reduce”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.

urşi omorâţi
urşi omorâţi

Ce măsuri au fost stabilite

În urma ședinței, autoritățile au decis aplicarea mai multor măsuri în zonele în care prezența urșilor este frecventă:

  • operatorii de salubrizare vor ridica deșeurile până la ora 21:00, iar cetățenii sunt sfătuiți să nu mai depoziteze gunoi după această oră;
  • Poliția Locală va sancționa persoanele și asociațiile de proprietari care abandonează deșeuri lângă ecoinsule;
  • coșurile stradale vor fi golite înainte de lăsarea serii, iar în zonele cu risc ridicat unele vor fi eliminate;
  • în cartierele de case, pubelele scoase la stradă în timpul nopții vor fi ridicate de operator, iar proprietarii vor trebui să le recupereze de la sediul acestuia;
  • agenții economici care lasă deșeuri pe domeniul public pe timpul nopții vor fi sancționați;
  • proprietarii de case vor fi avertizați să își întrețină terenurile și să elimine depozitele de deșeuri din curți și grădini.
urși brașov
urși brașov

Zonele vizate în prima etapă

Măsurile vor fi aplicate cu prioritate în cartierele unde aparițiile urșilor sunt constante: Răcădău (străzile Jepilor, Molidului și Mureșului), zona de case din Noua, Sprenghi și cartierul Șchei.

Potrivit viceprimarului Dan Ghiță, până în prezent au fost extrase zece exemplare de urs din municipiul Brașov, iar alte animale au fost relocate. Cu toate acestea, urșii revin în zonele unde găsesc surse de hrană, motiv pentru care autoritățile consideră că implicarea cetățenilor este esențială pentru reducerea incidentelor și a apelurilor la 112.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !