Politică

Unul dintre „îngerii“ de la PP-DD: „Groparul“ serelor de la Codlea

Sebastian Dan

Maria Shutz

Despre lupta electorală ce bate la uşă Dan Diaconescu declara zilele trecute că aruncă în bătălie candidaţi nepătaţi pentru a învinge ciocoii de la USL şi ARD.

„Aşa cum eu mă bat cu ciocoiul Ponta, peste tot unde sunt cei mai mari bandiţi ai ARD şi USL, acolo noi am pus cei mai cinstiţi candidaţi. Sper ca pe 9 decembrie să nu fie doar ziua mea de naştere, ci şi ziua poporului român. PP-DD, 99% e un partid de îngeri care nu au furat”.
La Dolj, printre candidaţii PP-DD se numără şi Maria Schutz, „îngerul“ care a îngropat serele de la Codlea și, odată cu ele, viitorul a câteva sute de familii.

Maria Schuz a părăsit Partidul Social Democrat pe listele căruia a candidat în anul 2008 şi s-a înscris în PP-DD pe listele căruia încearcă să prindă un loc pe Colegiul 4 de Senat.

Schutz a intrat în PP-DD cu doar câteva zile înaintea termenului limită pentru depunerea candidaturilor la alegerile parlamentare. De altfel, aceasta şi-a depus dosarul la Biroul Electoral Judeţean chiar în 30 octombrie, adică în ultima zi în care mai putea face acest demers.

În ianuarie 2008, Maria Schutz a fost trimisă în judecată de DNA pentru înşelăciune şi bancrută frauduloasă în cazul falimentării Serelor Codlea.

Numele Mariei Schutz a apărut în stenogramele conversaţiilor dintre senatorul Cătălin Voicu  şi diverse persoane, aflate în dosarul DNA în baza căruia procurorii au cerut arestarea acestuia. Voicu recunoaşte în convorbiri că ar fi intervenit pentru rezolvarea unor dosare penale, inclusiv cele ale Mariei Schutz.

De altfel, în aprilie 2010, dată la care era vicepreşedinte al PSD Dolj, Maria Schutz a fost audiată la DNA în acest caz, ea ieşind plângând din sediul Direcţiei Naţionale. Schutz a negat că Voicu ar fi intervenit vreodată la vreo instanţă în dosarul în care ea este judecată pentru corupţie.

Sere Codlea a fost privatizată în anul 2000, când firma Agro 2001 Dolj, deţinută de Maria Schutz, a cumpărat de la Agenţia Domeniilor Statului pachetul majoritar de acţiuni.. Planul era ca Sere Codlea să producă legume ecologice pentru export. Suprafata cultivată s-a redus în fiecare an, astfel că de la o producţie de peste 200.000 de tone de legume de seră în 1991, acum s-a ajuns la zero. Pentru că societatea avea datorii de aproximativ 13 milioane de lei Fiscul a solicitat intrarea în insolvenţă a societăţii.

Serele Codlea au fost construite la jumătatea secolului XIX, de către saşi. Ei au fost influenţaţi şi de experienţa olandezilor, ei fiind de altfel şi primii gradinari ai Casei Regale de Hohenzollern. Serele erau îngropate jumătate în pământ, din cauza temperaturilor scazute din perioada iernii.

Maria Grecea, candidatul PPDD la Camera Deputaților și Marius Coste, la Senat, poate le explică codlenilor valoarea „îngerului“ coleg de partid de la Dolj….