Drumurile Unirii românilor au trecut totdeauna prin Brasov, pe acelea și artere pe care le cunostea Mihai Viteazul, unindu-i pe români dupa ,,pohta ce-a pohtit’’ sau le cunosteau luptătorii unionisti care adunau la un loc doar Principatele Moldova si Muntenia pâna la realizarea Unirii celei Mari, Brasovul situandu-se la întalnirea drumurilor care duceau spre Moldova si Muntenia, iar personalitățile care se aflau în valtoarea acestor evenimente au devenit simboluri populare.
Sărbătorind astazi Unirea Principatelor, găsim prilej de popas sufletesc pentru a răsfoi în Scheii Brasovului, în bogata arhivă a Bisericii Sf. Nicolae, paginile documentelor acoperite de colbul istoriei, deslușind simboluri brașovene generate de aceste evenimente.
Prezența lui Al.I.Cuza la Brașov este unul din multiplele mărturii care au oferit în timp specatacolul bucuriei unioniste. Un prim popas al vitorului domn al Principatelor îl aflam în conditiile revolutiei pașoptiste, când împreuna cu “mai multi domni”veniti de pe Campia Libertatii de la Blaj, sunt găzduiti de brasoveni. O placă comemorativă de pe str. Poarta Schei nr.3, imortalizează acest eveniment consemnand ca “aici a fost sediul Casinei Romane, unde cu ocazia evenimentului revolutiei din 1848 au poposit personalitati de frunte ale vietii culturale si sociale din Tara Romaneasca si Moldova: Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Eliade Radulescu, Cristian Tell, Gheorghe Magheru…’’s.a., între ei si Alexasndru Ioan Cuza, care, împreună cu ceilalti invitati participa la “un prânz de cereașe” de mai, în gradina protopopului Bonifatie Pitis din Schei, unde se năștea imnul “Desteapta-te Romane” prin prelucrarea cântecului “Din sanul maicii mele” de catre dascălul și psaltul bisericii Sf.Nicolae, George Ucenescu, pe versurile întocmite cu această ocazie de poetul Andrei Muresianu. In aceeași lună Cuza este martor si colaborator la editarea, tot la Brașov, a celor doua documente, devenite platforme revolutionare:”În numele Moldovei, a omenirii si a lui Dumnezeu” si “Prințipurile noastre pentru reformarea patriei”, ambele formulate și redactate de Vasile Alecsandri împreună cu revoluționarii moldoveni și munteni prezenți la Brașov. În această efervescență, poetul muntean Eliade Radulescu editeaza la Brasov “Expatriatul”, un cotidian de puternică trăire unionistă.
Cuza cunoaște atunci și eforturile brasovenilor si toate demersurile făcute de aceștia către autorități pentru înființarea gimnaziului. Ca urmare, după urcarea pe tron, în urma memoriului făcut de brașoveni (protopopul Ion Popazu, ziaristul, profesorul George Baritiu, diplomatul Ion Maiorescu s.a.), Cuza încuviințează anual dania de 18.500 lei din partea Moldovei si 15.750 din partea Munteniei (total 500 galbeni), în baza cărora gimnaziul, prin implicațiile directe ale Mitropolitului Andrei Șaguna, îsi completează cursurile la 8 clase, devenind ,,gimnaziu superior’’ recunoscut de autorități în 13 octombrie 1860. Prezentând Domnitorului memoriul brașovenilor, Ion Maiorecu (căsătorit la Brașov în 1837 cu sora protopopului Ioan Popazu) ținea să adauge : Recomandându-Vă cu toată căldura această petițiune, subscrisul își ia libertatea de a vă ruga ca să nu perdeți din vedere că Brașovul, după poziția sa geografică și prin comerciul levantin sustinut de secoli prin negustorii români de acolo, a fost totdeauna punctul prin care s-a menținut oarecari raporturi de unire între românii din Transilvania și între Principate si că literatura română și-a luat începutul său în Brașov, de unde cam pe la anul 1560 încoace din tipografia diaconului Coresie s-au răspândit prin Principate cele dintâi cărți tiparite în limba româna’’. Se mai pastrează si azi în Șchei ștampa reprezentând imaginea gimnaziului, realizată de Ion Maoiescu la Viena doar în 500 de exemplare și prezentată Principelul Cuza, alături de memoriul amintit. Sute de documente aflate în arhiva istorică a Bisericii ,,Sf. Nicolae” redau implicațiile pe care le-a avut aceasta subvenție în viața spirituală a românilor brașoveni. Gestul lui Cuza continua o tradiție familiară scheienilor, care, comănduiți de slujitorii bisericii voievodale din Șchei, fuseseră sprijiniti de domnii de peste munți prin impresioante privilegii, mărturie fiind de cele peste 80 de hrisoave domnești aflate în arhiva bisericii.
Mai multe caiete folclorice ale timpului, realizate în manuscris de dascalii gimnaziului ortodox ,,Andrei Șaguna” din Brașov, reproduc versuri închinate voievodului Principatelor Unite, precum și momentului istoric pe care acesta îl simboliza. Un caiet flcloric început de Bratul Baiul, cunoscutul dascăl zârneștean, fost elev al scolii din Schei și continuat de nepotul sau, protopopul brașovean Bartolomeu Baiulescu, reproduce cele mai frumoase poezii patriotice ale timpului. Alături de ,,Ce e patria română’’ lansată pe Câmpia Blajului în vâltoarea pașoptistă de Ion Cavaler de Puscariu si ,,Limba română’’ a poetului George Sion, aflăm si ,,Hora Unirii’’ a lui Alecsandri, copiată de dascalul brasovean în februarie 1859, deci la foarte putin timp dupa ce aceasta a fost lansată de Matei Millo, pe muzica lui Ioan Wachman ,în premieră, pe scena Teatrului National din București cu ocazia numirii lui Cuza ca Domn al Principatelor(24 ianuarie 1859). Imnul este continuat de o ,,Hora’’ închinată ,,Prințului românilor din 1859 Cuza Alexandrui Ioan I’’, dar si de alte texte unioniste de mare popularitate. Nu poate fi lipsită de semnificatie parabola în versuri, intitulată ,,Plapoma de la gerul Bobotezei’’, cu referire evidentă la ziua de 5 ianuarie a alegerii lui Cuza, prin care, asemeni lui Moș Ioan Roată, cântaretul anonim își marturiseste teama ca Unirea Principatelor sa nu fie furată de cei care ,,vor trage plapoma asupra lor’’.
Un alt manuscris inedit, este semnat de dascălul brașovean Dumitru Oprea în aceeasi perioadă a Unirii Principatelor. Hora Unirii poarta aici titlul ,,Versul national în privința împreunării Principatelor’’, iar cele câteva zeci de poezii unioniste au conținut similar, ceea ce conferă încă odată convingerea evenimentul se bucura de o popularitate deosebită în Transilvania.
În aceeasi aureolă legendară se păstrează si ultimul popas brasovean al domnitorului Al.Ioan Cuza, după detronarea sa. Brașoveanul Th. Mateescu, pe una din filele de forzat ale unei cărti vechi din Schei (C.V.325) consemna: ,,1866 februarie 11. Ieram în Bucuresti, plcând de la mosia Valmuci, Valta Magra, unde ieram arendaș, țiind si pădurea }ovaratu cu D. Noici, ctitoria ce o luasem pe cinci ani cu 8000 de galbeni si mergând la București am vazut căderea printului Cuzia, cuprinzându-l noaptea pe la 5 ore D. maior Lana (n.n. Lamy), care în urmă a devenit generalu și l-a răpus arestu a-și da socoteală ca să afle că are datorie de 700 milioane lei – când în urmă Camera a proclamat de printu (pentru) amândouă Printipatele pe Filip I., fratele regelui Belgiei. s.s.Th. Mateescu”(grafie chirilica). La câteva zile, Cuza, însotit de prințesa Maria Obrenovici a Serbiei, se găsea la Brasov, găzduit fiind de brașoveni în hotelul local (str. Lungă nr.l).Placa de pe fațada clădirii fostului hotel mai păstrează încă informația, facută din păcate în termenii regretabili ai timpurilor nu de mult apuse: ”În această casă a locuit între 20 februarie si 4 martie 1866, în drum spre exil…Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite”
In memoria evenimentelor de atunci, în Piața Unirii din Șcheii Brașovului în acest an are rol un ceremonial religios, la orele 14, urmat de festivități dedicate Unirii Principatelor, la care participă autoritățile locale, precum și Junii Brașoveni, care alătură Horei unirii și Hora Junilor, încostimați cu tradiționalele lor haine sărbătorești, iar în cadrul muzeului Primei Şcoli Româneşti există o sală dedicată evenimentului: ,,Cartea factor de unitate națională”, unde anual se desfășoară un simpozion dedicat evenimentului.
Prept prof. dr. Vasile Oltean
Contribuţii braşovene la înfăptuirea Unirii din 1859
Un prim moment la care a dorit să se refere M. Petruţiu, în „DN”, a fost reprezentat prin tipăriturile Diaconului Coresi. Realizarea lor la Braşov, a cărei motivaţie istorică şi culturală nu a fost analizată în acest articol, a conferit oraşului nostru valoarea unui „adevărat centru de iradiere spirituală”. Pentru că tipăriturile coresiene au avut audienţă în toată „seminţia românească” ele fiind semnalate în medii cărturăreşti nu numai din Transilvania, ci şi din Ţara Românească sau Moldova, „practic în toate ţinuturile locuite de români”.
M.P. avansa ipoteza, cam hazardată totuşi, că tipăriturile coresiene braşovene, realizate între 1556-1583 „au netezit, într-un anume fel, drumul spre prima unire politică a românilor sub Mihai Viteazul”. Semnificative pentru circumscrierea locului şi rolului Braşovului în „lupta pentru unitate naţională” au fost şi evenimentele din prima jumătate a veacului al XIX-lea. În acest context, un prim aspect care merita să fie reţinut se referea la anul revoluţionar 1821, documentele vremii atestând prezenţa în această perioadă la Braşov a numeroşi boieri din Ţara Românească. Emigranţii munteni vor fi intrat astfel în relaţii cu „fruntaşii transilvăneni”, vor fi schimbat impresii şi informaţii, vor fi formulat împreună cu aceştia „proiecte de reformă”, vor fi redactat memorii către marile puteri, de reţinut, în numele „locuitoruloir Dachiei”. Între muntenii aflaţi atunci la Braşov, puteau fi amintiţi Nicolae Văcărescu, Constantin Câmpineanu, Ioan Câmpineanu şi alţii, „cu care ne vom întâlni în anul revoluţionar 1848”.
Rolul Braşovului în lupta românilor pentru emancipare şi unitate naţională nu putea fi însă pe deplin evidenţiat decât prin raportare la „neobosita activitate desfăşurată aici, decenii de-a rândul de George Bariţiu”. „Foloasele” pe care George Bariţiu le-a adus „unităţii de cultură a românilor şi a simţului de solidaritate a neamului, care trebuie să rezulte dintr-ânsa” – scria istoricul Nicolae Iorga, erau într-adevăr nepreţuite. Argumentând, M.P. a spus, înainte de toate că Bariţiu a înţeles, când încă alţii aveau o perspectivă îngustă, local-regională, „sensul proceselor istorice”. Iată în 1844, în „Foaie”, G. Bariţiu scria : „Unire naţională este frumoasa deviză ce răsună în toate părţile şi deşteaptă duhurile cu putere multă. Popoarele Europei pricep şi cunosc cum că tăria şi puterea unui popor, baza sa politică de cumpănire, nădejdile sale, prezentul şi viitorul său zac în unirea naţională”. Era astfel limpede formulată finalitatea unui proces istoric ireversibil, era astfel legitimată lupta românilor de pretutindeni pentru unirea în „străvechea vatră a Daciei”. Luând atitudine critică împotriva unor ziarişti saşi maghiari, evident, care publicau „ştiri şi interpetări eronate” cu privire la originea românilor, George Bariţiu sublinia, pe bază de argumente incontestabile faptul că limba română „mai romanică chiar decât italiana” conferă românilor din Transilvania, Moldova, Ţara Românească, Maramureş, Banat şi alte ţinuturi de ei locuite „dreptul de a se uni în graniţele unui stat, în cadrul căruia să poată împreună conlucra pentru împlinirea aceloraşi aspiraţii”.
Convins că izbânda era aproape, George Bariţiu va face din publicaţiile editate, în primul rând din „Gazeta de Transilvania”, o adevărată tribună de luptă, o oglindă fidelă a frământărilor românilor de pretutindeni. Spaţiul nu-i permitea lui M.P. să intre în amănunte, care, oricum, ar fi sastisit cititorul. Cert era că Bariţiu şi apoi Iacob Mureşianu, continuatorul său la conducerea „foilor româneşti din Braşov”, au contribuit în tot ce au întreprins la strângerea legăturilor între provinciile româneşti situate de-o parte şi de alta a Carpaţilor. Iată de ce, relatând de la faţa locului, evenimentele de la Bucureşti din memorabila zi de 24 ianuarie 1859, corespondentul „Gazetei Transilvaniei” avea suficiente motive să scrie : „Faptul este atât de mare, bucuria atât de mare, încât pana tremură în mâna mea”.