Tabăra Tineretului Maghiar Ardelean (EMI) organizată la Borzont, în judeţul Harghita, a fost înconjurată şi în acest an de evenimente menite să ne demonstreze încă odată că exponenţi ai maghairimii susţin acţiuni împotriva statului român pe banii bugetului nostru.
Manifestările antiromâneşti organizate la Borzont în judeţul Harghita au fost finanţate de Consiliul Judeţean din bugetul public al instituției, cu suma de 7.000 de lei iar în 2010 cu suma de 8.000 de lei, bani pe care trupa iredentistă maghiară Karpatia a promovat deschis dezmembrarea teritorială a Românei.
Sumele alocate de Consiliul Judeţean Harghita pentru tabăra iredentistă de la Borzont provin şi din banii pe care noi toţi îi plătim prin taxe şi impozite care se reântorc la bugetul judeţului Harghita în cantităţi mult mai mari decât cele pe care contribuabilii harghiteni le plătesc.
Mitraliere Kalaşnikov si autonomie teritoriala la tabăra EMI din Harghita!
În contextul acţiunilor iredentiste de la Borzont pe cunoscutul portal You Tube au fost postate trei filmuleţe care prezentau antrenamente cu pistoale-mitralieră şi incitau cu certitudine la ură, fapt confirmat de administratorii de la You Tube prin eliminarea unuia dintre filmuleţe pe motivul amintit.
La toate acţiunile iredentiste au fost prezenţi politicieni maghiari care nu s-au abţinut să facă declaraţii virulente la adresa noastră, a poprului roman. Astfel, deputatul FIDESZ (partidul de guvernare din Ungaria) Kőszegi Zoltán şi-a exprimat convingerea că în puţină vreme va fi obţinută autonomia maghiarilor din România. Szávay Istvan, deputat Jobbik a spus că maghiarii nu au prieteni în România şi că politicienii UDMR sunt laşi.
“Papară” pentru Viktor Orban !
Deputatul Szávay s-a arătat extrem de deranjat de faptul că premierul Viktor Orban vorbește despre români ca despre „prietenii“ maghiarilor şi a ţinut să remarce acest lucru la scenă deschisă în cadrul taberei iredentiste de la Borzont pentru a determina creşeterea tensiunilor din zonă.
Cu declaraţii de genul: „Românii nu sunt prietenii noștri, ei sunt adversarii noștri pe planul politicii naționale şi pe planul strategiei naţionale“, Szávay a demonstrat că nu-l interesează maghiarii din România ci doar reuşita unei acţiuni antiromâneşti.
Acelaşi Szávay s-a arătat a fi foarte supărat pe politicienii maghiari din UDMR pe care i-a catalogat drept „ignoranţi sau laşi”, pentru simplul fapt că au apreciat ca antiromânească tabăra de la Borzont şi au refuzat să participe la acţiunile din acest an.
Politicienii UDMR au sesizat pericolul iredntismului maghiar !
Deputatul UDMR Korodi Attila a motivate refuzul se a participa la tabăra EMI din cauza prezenţei la eveniment a unor reprezentanţi la vârf ai partidului Jobbik de extremă dreaptă din Ungaria.
Parlamentarul UDMR a declarat că a primit semnale negative la adresa taberei iredentiste din partea unei părţi importante a comunităţii maghiare şi consideră că un politician care luptă pentru drepturile minorităţilor nu poate participa la o manifestare la care este prezent şi partidul de extremă dreaptă – Jobbik. „Mă onorează invitaţia sinceră a organizatorilor, chiar dacă organizaţia în sine reprezintă un segment al activităţilor de tineret din Ardeal, dar prezenţa partidului Jobbik mă face să refuz această invitaţie”, a declarat deschis AttilaKorodi.
FIDESZ vrea autonomie în patru ani !
Deputatul FIDESZ Kőszegi Zoltán şi-a manifestat convongerea că obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc este inevitabilă, iar exemplul cel mai elocvent ar fi Tirolul de Sud.
Printre declaraţiile cu character irredentist, Kőszegi Zoltán a menţionat că Trianonul nu a fost uitat, drept dovadă, ca un mesaj spre Europa, ziua de 4 iunie – când a fost semnat Tratatul de la Trianon, în 1920 – a fost declarată Ziua Solidarității Naţionale, la inițiativa Parlamentului de la Budapesta. „Dacă în patru-cinci ani nu vom reuşi să obţinem autonomia Ţinutului Secuiesc înseamnă că nu suntem capabili. Exemplul cel mai bun este autonomia Tirolului de Sud şi acest lucru trebuie să-l aducem în faţa Europei”, a declarat fără urmă de diplomaţie Kőszegi Zoltan.
Momentul controversatului politician Szavay Istvan !
Deputatul Jobbik Szavay Istavan cunoscut din presa maghiară ca având probleme cu consumul de alcool, a promovat şi susţinut la Borzont iredentismul maghiar, îndemnând la ură între locuitorii din Harghita care nu au problem de conflicte interetnice decât aunci când doresc politicienii extremişti maghiari şi alte organizaţii care-i susţin discret.