15 oameni au ajuns la spital, în urma exploziei din Rahova, iar unul dintre ei va fi transferat la Graz, în Austria.
Una dintre victimele exploziei din Rahova, transferată în Austria
Un bărbat de 53 de ani cu arsuri severe, staționar hemodinamic, intubat, a fost transferat sâmbătă, 18 actombrie, la un spital din Austria pentru îngrijiri medicale.
În cazul său se făcuse o solicitare oficială de transfer la o unitate medicală de specialitate din străinătate, potrivit G4Media.
Care este starea victimelor exploziei din Rahova, internate la Spitalul Floreasca
Starea a trei dintre cele 15 persoane rănite în urma exploziei produse vineri într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei, internate la Spitalul Floreasca, este stabilă, iar două au fost operate, scrie News.ro.
”Pacienţii sunt stabili. Cei doi care au fost operaţi se recuperează după intervenţia chirurgicală”, au transmis reprezentanţii unităţii sanitare.

