Un nou aeroclub la Ghimbav. Ministerul Transporturilor va înfiinţa 2 aerocluburi pentru a susţine sporturile aeronautice în România

Un nou aeroclub la Ghimbav. Ministerul Transporturilor va înfiinţa 2 aerocluburi pentru a susţine sporturile aeronautice în România

Ministerul Transporturilor vrea să înfiinţeze un nou aeroclub la Ghimbav.

Distribuie dacă îți place!

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii vrea să înfiinţeze două aerocluburi, respectiv Aeroclubului Teritorial ”Aurel Răican” Brăila – Ianca şi Aeroclubul Teritorial ”Mircea Zorileanu” Braşov – Ghimbav, care să funcţioneze în cadrul Aeroclubului României, potrivit News.ro.

Autorii proiectului menţionează că înfiinţarea noilor aerodromuri teritoriale se realizează fără majorarea numărului de personal şi fără înfiinţarea unor noi funcţii de conducere, având în vedere cadrul legislativ general care limitează acestea.

Activitatea va fi organizată prin acordarea de atribuţii de responsabili de aerocluburi teritoriale şi responsabili pentru activitatea de organizare a zborului şi întreţinerii tehnice a flotei de aeronave.

Ministerul Transporturilor intenționează să înființeze încă două aerocluburi pentru a susține dezvoltarea aviației civile și a sporturilor aeronautice în România.

Aeroclubul Teritorial ”Mircea Zorileanu” Braşov  – Ghimbav

În prezent, în judeţul Braşov, activitatea Aeroclubului României se desfăşoară în două locaţii şi anume: în localitatea Sânpetru şi Ghimbav.

Alte articole:   ÎPS Laurențiu Streza la slujba de Sfințire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Râşnov (FOTO)

Din punct de vedere administrativ, cele două locaţii sunt alocate Aerodromului Teritorial ”Iosif Silimon” Braşov.

Din punct de vedere al activităţii aeronautice, la Ghimbav se desfăşoară în principal activităţi în sectorul avion, aeronave ultrauşoare, paraşutism, fiind locaţia predominantă pentru serviciile prestate instituţiilor publice din domeniul apărării. În locaţia de la Sânpetru se efectuează activităţi de planorism, aici existând şi o secţie de reparaţie aeronave.

Terenul de zbor este coordonat de la Sânpetru

Cu toate că activitatea se desfăşoară şi este coordonată de către Aeroclubul Teritorial ”Iosif Silimon” Braşov, în cele două locaţii există diferenţe semnificative din punct de vedere al activităţii aeronautice. Pentru eficientizarea activităţii a apărut necesitatea înfiinţării unui nou Aerodrom Teritorial ”Mircea Zorileanu” Braşov – Ghimbav cu terenul de zbor situat în Ghimbav, urmând ca acestui aeroclub să-i fie alocat personal specializat care să gestioneze activitatea aeronautică în această locaţie.

Astfel, Aerodromul  Teritorial ”Iosif Silimon” Braşov – Sânpetru va coordona, în continuare, activitatea aeronautică din locaţia Sânpetru. Această divizare va contribui nu doar la creşterea eficientei activităţii aeronautice, reducerea timpilor de răspuns în cadrul activităţii desfăşurate în fiecare locaţie, dar va contribui şi la reducerea numărului de posturi şi reducerea costurilor ocazionate de desfăşurarea activităţii pe cele două terenuri de zbor”, se arată în document.

Alte articole:   Cutremur cu magnitudinea 4,4, duminică seară, în zona seismică Vrancea

Aeroclub Teritorial ”Aurel Răican” Brăila – Ianca

Înfiinţarea unui aeroclub teritorial în judeţul Brăila va contribui la îndeplinirea scopului Aero clubului României, prevăzut în Hotărârea Guvernului nr.567/1991, respectiv acela de unitate de pregătire şi perfecţionare a personalului aeronautic civil, precum şi structură sportivă de performanţă cu profil aeronautic, facilitând astfel accesul tinerilor interesaţi de activităţile aeronautice sportive, aspect care va avea un efect direct asupra dezvoltării comunităţii locale şi naţionale, se menţionează în proiect.

Totodată, înfiinţarea unui aeroclub teritorial în zona judeţului Brăila va conduce la revitalizarea aviaţiei generale în această zonă şi în împrejurimi, acest lucru contribuind la atragerea tinerilor sportivi sau viitori sportivi în vederea promovării domeniului aeronautic.

Alte articole:   Primele drone militare din România vor fi fabricate la Braşov. „Cuda” și „Sirin”, printre cele 7 tipuri ce vor fi produse

Aurel Răican, primul pilot român care a zburat cu un avion reactiv

Generalul – maior Aurel Răican a fost primul pilot român care a zburat cu un avion reactiv, în anul 1951, chiar pe Aerodromul Ianca, preluarea acestei denumiri contribuind la promovarea istoriei aviaţiei româneşti.

  • Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
  • Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov