Eveniment

Un alt șofer drogat, prins la Râșnov

Iulia Ghervan

La data de 23 mai 2021, în jurul orei 19.15, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 22 ani, din județul Prahova, care conducea un autovehicul pe DN73A, pe raza Stațiunii Râșnov, județul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!