Acțiune de salvare a unui turist străin, ieri, în masivul Făgăraș, pe valea Viștea Mare. Turistul maghiar făcea parte dintr-un grup de șase turiști străini (trei din Cehia și trei din Ungaria), acesta suferind o accidentare la piciorul stâng.Echipele de intervenție montană, formate din salvamontiști și jandarmi montani, s-au deplasat la locul indicat, acordându-i victimei primul ajutor și ulterior deplasându-se cu aceasta către Sâmbăta de Sus pe valea Viștea Mare, a anunat maior Ciprian Aldea, purttorul de cuvânt al jandarmilor brşaoveni.
Odată ajunse la Sâmbăta de sus, echipele de salvatori au predat victima unui echipaj SMURD care a condus-o la spitalul municipal Făgăraș pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Intervenția echipelor de salvatori a durat aproximativ şapte ore, din cauza gradului ridicat de dificultate al traseului.