Eveniment

Traian Băsescu: Desemnarea lui Adrian Veștea a fost singura soluție rămasă. PNL și USR au avut un comportament „inconștient și antinațional”

Sebastian Dan

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat dur situația politică actuală și a susținut că președintele Nicușor Dan a ajuns la desemnarea lui Adrian Veștea după ce partidele parlamentare nu au reușit să ofere o soluție clară de guvernare.

„Singura soluție rămasă”

„Nominalizarea lui Adrian Veștea cred că era singura soluție rămasă. Președintele a fost în situația în care a făcut consultări oficiale, dar a avut și niște consultări neoficiale. Timp de 30 de zile a tot vorbit cu partidele, încercând să identifice o soluție pro-europeană”, a declarat Traian Băsescu.

El a criticat prima desemnare, a lui Eugen Tomac, considerând-o o greșeală, dar a apreciat că a doua nominalizare, a lui Adrian Veștea, a fost corectă din punct de vedere constituțional.

Critici dure la adresa PNL și USR

„Partidele au avut un comportament inconștient și antinațional. Țara n-are guvern și intră în riscuri foarte mari, iar ei se gândesc doar la interesele lor: ce fac, câți bani dau la administrațiile locale, la clientela politică. Pur și simplu disprețuiesc interesul României”, a punctat Traian Băsescu.

Fostul președinte i-a recomandat lui Adrian Veștea să meargă rapid în Parlament cu programul de guvernare al Alianței și cu lista de miniștri, preluând echipa interimară actuală.

Mesaj către Ilie Bolojan

„Bolojan trebuie să înțeleagă că nu mai poate încurca lucrurile. A căzut constituțional printr-o moțiune de cenzură cu 281 de voturi. Nu poți ca astăzi să votezi căderea unui Guvern, iar a doua zi să votezi invers. Nu se poate”, a completat Traian Băsescu.

Declarațiile vin în contextul tensiunilor din PNL după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier și a ședinței BPN care a reconfirmat decizia de necolaborare cu PSD.