Din judeţ

Trageri în Poligonul Cincu. Accesul localnicilor este interzis

Gabriela Bunghez

În Poligonul Cincu, unul dintre obiectivele de interes NATO, se execută, în aceste zile, trageri cu diferite categorii de armament.

Acțiunile în Poligonul Cincu au început marţi, 19 septembrie şi se vor desfăşura până vineri, 22 septembrie 2023, inclusiv, anunță Primăria Cincu.

În această perioadă este STRICT INTERZIS accesul persoanelor, animalelor, căruțelor, atelajelor sau a altor categorii de utilaje și autovehicule în zona poligonului.

Localnicii sunt avertizați să ocolească zona poligonului. Cei care încalcă aceste prevederi sunt responsabili de orice eventual accident.

“În perioada  19- 22.09.2023,  se vor executa trageri cu diferite categorii de armament în Poligonul Cincu. Este STRICT INTERZIS accesul oamenilor, animalelor, căruțelor, atelajelor sau a altor categorii de utilaje și autovehicole în zona poligonului. Orice accident, în eventualitatea producerii lui, va fi pus pe propria răspundere a celor care încalcă aceste prevederi”, a transmis Primăria Comunei Cincu.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI