Eveniment

Traficul în zona pasajului nou de la Fartec, restricționat pe timp de noapte

Gabriela Bunghez

Lucrările de reparații la pasajul nou din zona Fartec au început miercuri noaptea și vor continua, pe timp de noapte, până sambătă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, s-a acționat deja pe banda din direcția Stupini spre oraș, iar joi noaptea s-a lucrat pe banda spre ieșirea din Brașov.

Lucrările vor continua și în noaptea de vineri spre sâmbătă, tot pe sensul de mers ce asigură ieşirea din Braşov

În perioada desfăşurării lucrărilor, reprezentanţii municipalităţii braşovene au anunţat că traficul rutier va fi închis pe un singur fir.

„Traficul va fi restrictionat și se va circula alternativ pe o singura bandă, iar cei care se deplasează spre Sibiu vor fi direcționați pe str. Buzești. Sperăm că lucrările vor fi finalizate până sâmbătă dimineață”, a declarat Toarcea.

Joi noaptea au început lucrările de asfaltare și pe B-dul Eroilor. Aici, traficul va fi restricționat pe benzile pe care se lucrează.

De asemenea, traficul va fi închis în totalitate pe tronsonul cuprins între străzile Prudului și Castelului din Șchei.

Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că, în momentul în care lucrările de reparații la Aleea Tiberiu Brediceanu vor ajunge în zona intersecției cu str. Prundului, acolo unde există un transformator electric, va fi nevoie să fie închis în totalitate accesul pe acest tronson de drum până la finalizarea lucrărilor, iar traficul va fi deviat pe Poarta Șchei, Apollonia Hirscher şi Castelului, relatează MyTex.

Foto: Camelia Vlad