Federația Română de tir cu arcul, în parteneriat cu Primăria Predeal, organizează, între 27 și 29 mai, Cupa Casei Regale.
Competiția, aflată la cea de-a doua ediție, va avea loc pe stadionul de fotbal din localitate.
Festivitatea este intitulată în mod simbolic Gala Laureaților. Zeci de sportivi din toată țara vor lua parte la evenimentul de la Predeal.
Competiția de tir cu arcul se va desfășura pentru probele de arc olimpic, arc compound și arc barebow, fiind destinată tuturor categoriilor de vârstă și va avea loc la Stadionul de fotbal din Bulevardul Libertății.
Personalități la Cupa Casei Regale la tir cu arcul
La eveniment și-au anunțat participarea personalități din lumea sportului; precum campioana olimpică Ana Maria Popescu (Brânză), ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu și alți oficiali din cadrul instituțiilor publice centrale și locale. Alături de personalitățile prezente, va oficia festivitatea de premiere ASR Principesa Sofia din partea Casei Regale a României.
Concursul va debuta vineri după amiaza, de la ora 15.30.
Cupa Casei Regale – programul complet

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI